Dorin Baba visual artist
Referinte critice
Dorin Baba si realitatea augmentata / Petru Bejan
/ Tribuna (nr. 402) - 1-15 iunie 2019
In majoritatea proiectelor sale, Dorin Baba cauta a destructura conventiile artistice exploatate in exces, sabotand cu premeditare stereotipurile de limbaj s confortul temelor comune. Poate de aceea, aproape fiecare noua expozitie a ieseanului este inedita atat in expresie, cat si in continut. Versatilitatea si dispozitia euristica par a fi notele distinctive ale celor mai recente etalari publice.
Prima dintre acestea, la Galeriile Victoria din Iasi, invita la o discutie despre om, in contextul tentativelor de a disloca umanul din parametrii consacrati de o traditie venerabila. Ce relevanta mai are astazi retorica umanista, contestata acerb de pe pozitii anti..., meta ..., post... si trans-umaniste? Cum ne raportam la rezultatele tehnicii si ale stiintei in continua expansiune? Pentru a ilustra dezordinea ontologica si axiologica prezenta, Dorin Baba expune instalatii sculpturale ce revizuiesc perspectiva obisnuita asupra corpului; acesta este aidoma unui ecorseu viu - imbracat in carne, dar accesorizat cu proteze, cabluri si tranzistori electrici, ori bransat la programul unui calculator. Hibrid antropologic, monstruos in aparenta, omul cibernetic (cyborgul) este intr-un fel mai-mult-decat-omul, sporindu-si performantele fizice si intelectuale prin mixaj tehnologic. Umanitatea acestuia, in schimb, devine tot mai ambigua, privilegiind artificiul si mai putin natura.
Tot despre limite a fost vorba si in Ostentatii, expozitia prezentata la Institutul Francez din lasi. Cateva holograme si instalatii video au evocat tragicele evenimente din redactia saptamanalului de satira Charlie Hebdo. Dorin Baba a repus in atentie chestiunea responsabilitatii artistului. Exista constrangeri de natura morala, menite sa cenzureze extravagantele si transgresiunile artei? Care sunt acestea? Cum anume trebuie inteleasa libertatea artistului? Este cumva ilimitata? Poate fi aceasta sursa de violenta sau conflict?
Augmented Reality, proiectul in curs de la Muzeul iesean de Arta (Palatul Culturii), invita la o reflectie asupra manierelor prin care noile tehnologii ar putea sa upgradeze eficient limbajul artei, producand maniere alternative de expunere, dar si de perceptie. Conceptul in cauza a fost propus de catre Thomas Caudel, in 1990, vizand interventii asupra realitatii imediate. Cum functioneaza acesta in arta? Locul tabloului clasic, static, sursa a unei perceptii distante, indiferente si reci, bunaoara, este luat de tabloul din care personajul... se misca, vorbeste, dialogheaza, clipeste, zambeste. Realitatea este astfel sporita sau augmentata prin altoi tehnologic (generari de sunet, imagine digitala, fluxuri video, senzori vigilenti), mobilizand dispozitive de receptie care mediaza, anima si personalizeaza relatia operei cu privitorul sau. Contemplatia este substituita de mobilitate si actiune. Artistul mixeaza, interfereaza, asadar, doua realitati (fizica si virtuala), circumscrise acelorasi parametri spatiali, generand scene interactive de comunicare, in care opera devine un partener... seducator si jovial.
In cele trei infatisari publice tocmai evocate, Dorin Baba tatoneaza limitele omenitatii, artei si realitatii, cautand rezolutii cu bataie spre viitor. Buna stapanire a limbajului plastic de factura clasica este dublata de curajul asumarii noutatii - fie in ordine tematica, fie in cea a experimentului rafinat. Mereu sporite in posibilitati, lucrarile sale plac, incanta ochiul, dar ne si pun pe ganduri. Nu este oare tocmai acesta rostul artei?
In bezna, cu Dorin Baba / Petru Bejan
/ Tribuna (nr.335) - 16-31 august 2016
Galeria "Dana" din Iasi, aniversand zilele acestea primul deceniu de viata artistica... Afara - ploaie, vant si tunete; inauntru - bezna, atmosfera incarcata, inspirand groaza, ca intr-un film de Hitchcock. inca din prag, vizitatorii isi strang grijuliu umbrelele si inainteaza pe un traseu prestabilit, flancati de peretii innegriti cu premeditare, de tablouri compuse in tuse cernite si inscrisuri supradimensionate. Ambianta de... pestera, ai spune, aidoma pesterii lui Platon, in care prizonierii, lipsiti de experienta alteritatii, iau umbrele proiectate in fata lor (simulacrele, asadar) drept unica realitate. Cum sa te descurci in bezna galeriei? Ajutati de un mic accesoriu, oferit de organizatori. La intrare, privitorii primesc o lanterna cu care pornesc in cautarea "sensului" ascuns, in intuneric, bineinteles. Folosind lumina pala a lanternelor, acestia se deplaseaza precaut, ferindu-se de intalniri intempestive sau de posibile obiecte contondente, pentru a focaliza din mers lucrarile agatate pe simeze. Sarcasm? Ironie? Umor... negru, ca si scenografia de ansamblu?
Cu un titlu inselator (Practici. Politici. Efecte), rezonand mai degraba cu temele favorite ale artistilor militanti de stanga, hraniti din ghiveciul ideologic marxist, Dorin Baba izbuteste inca o data sa surprinda. Statement-ul jutificativ anunta o discutie despre arta si tehnologie, pentru a ilustra cum aceasta din urma ar fi contribuit la "falsificarea" constanta, adica la indepartarea de starea naturala. Care este miza propunerii? Sa arate, oarecum redundant, ca arta insasi a devenit... artificiu, interventie contra-naturii. Genurile traditionale (pictura, sculptura, grafica) pot fi mixate cu inventii tehnologice tot mai sofisticate, producand mutatii in dispozitivul perceptiv al privitorului. Computerul a ajuns sa fie integrat in buna masura mediului pictural, creand un spatiu interactiv. Imaginea virtuala (realitatea sintetica) tinde sa devina realitatea insasi - avertizeaza artistul. Realul sintetic estompeaza si dizolva naturalul, adica lumea adevarata. De aici posibilitatea manipularii prin imagini sau prin imaginar. Gratie tehnologiei, robotii sunt proiectati ca "modele" antropologice supreme, din constitutia carora programatorii evacueaza si constiinta, si morala. intr-un ev al eficientei si productivitatii crescande, artistul abandoneaza visarea, devenind unealta, instrument, silit sa lupte din greu pentru propria supravietuire.
Nu stiu daca in expozitia de la "Dana" Dorin Baba a convins asupra nocivitatii tehnicii sau a caducitatii simulacrelor. Pana si lectura critica a conditiei artistului este o tema relativ banalizata in discursul plastic actual. Artistul insusi se afla in plin paradox; desi stigmatizeaza tehnica, ajunge sa se foloseasca de ea, atat in confectionarea lucrarilor (apar portrete in care personajele au ochii stralucitori ai becului electric), dar si in accesoriile necesare pentru a nu orbecai in noapte. Ineditul proiectului trebuie cautat in alta parte. Artistul propune un alt mod de a accesa spatiul galeriei. Receptarea pasiva si contemplativa (de regula, cea familiara, in care imaginea sau tabloul se ofera distant privitorului, iar acesta o recepteaza facil, fara efort) este substituita de receptarea ca experienta nemijlocita. Perceptia operei de arta capata astfel intensitatea unei cautari care ne imbogateste ontologic; este "voiaj" vizual, calatorie edificanta, descoperitoare de sensuri si semnificatii. Plimbarea "de placere" prin galeriile artei ofera ochiului doar satisfactii superficiale. Pasionatul insa "ia urma" lucrarilor, tatoneaza mesajul, bajbaie cu premeditare in bezna, cautand sa-l "surprinda", sa-l aduca spre lumina intelegerii. Adevarata experienta perceptiva este, deopotriva, perseverenta, inaintare ezitanta, urcus initiatic, efort compensat doar la final. "Cunoscatorul" va sti sa discearna falsul de adevar, simulacrele de realitate. Anticul "mit al pesterii" este astfel resemnificat si imbaracat in haine postmoderne.
Inventiv si imprevizibil, Dorin Baba dovedeste o data in plus ca resursele imaginatiei sunt inepuizabile, ca reflexele si inertiile artistice pot fi bulversate prin formule curajoase si inteligente. Fara doar si poate, exista zone de indeterminare in economia oricarui proiect. in cazul de fata, surprinde o anume asimetrie intre intentii si realizare, in sensul ca aceasta din urma, augmentata cu multimea interpretarilor posibile, pare sa fi depasit cu mult asteptarile. Morala intamplarii de la "Dana"? Cine nu are experienta intunericului nu va pretui cum se cuvine valoarea luminii. Poate de aceea, Dorin Baba ne-a lasat - pentru o seara, cel putin - in bezna. Dar, cu siguranta, a meritat.
Daruri "otravite" / Petru Bejan
- 14 noiembrie 2014, Ziarul de Iasi
Galeria "Dana" este zilele acestea locul unui demers expozitional mai putin obisnuit, menit parca sa testeze nu neaparat sensibilitatea publicului, cat sagacitatea acestuia. Titlul insusi este pentru multi o piatra de incercare. Ce va sa insemne Egredior?
Cum dictionarele autohtone se dovedesc inapte sa ofere vreun indiciu lamuritor, esti invitat sa cauti surse alternative. in latina, termenul desemneaza, deopotriva, "iesire" si "inaintare". Egredior este pasul spre "in afara", avansul centrifug, detasarea treptata, chiar in sens de urcus. Am putea intelege ca ar fi vorba despre o "iesire in lume" a cuiva, ori ca este evocat un posibil ritual de initiere. intr-un fel, chiar asa stau lucrurile...
Avand drept subtitlu "puterea auctoriala ca dar", proiectul sus-pomenit este conceput in forma colaborativa, mobilizand doi autori de varste apropiate. Unul dintre ei, Marius Sidoriuc (absolvent de sociologie, cu un doctorat filosofic despre "heterotopiile ruinei", obtinut la Universitatea "Al.I.Cuza" din Iasi), este debutant in campul artei. Picteaza de ani buni pentru propria-i placere, fara sa fi gandit a da lucrarilor sale o finalitate publica si, cu atat mai putin, una comerciala. Dorin Baba, partenerul "noului venit", se bucura deja de buna recunoastere si de notorietate printre artisti. Celui dintai, expozitia ieseana ii ofera nesperata ocazie de a parasi cochilia anonimatului, scotand curajos "capul in lume"; pentru celalalt, este doar prilejul de a-i intinde prietenului o pretioasa "mana" de ajutor. in ce maniera? Semnand cu propriul nume panzele colorate de amicul sau. si asta, chiar in timpul vernisajului cu public.
Cum ar putea fi calificat un atare gest? Ca furt abject, "pe fata"? Ca substitutie ilicita? Ca insusire abuziva a proprietatii cuiva? Ce-ar justifica, estetic vorbind, un asemenea transfer identitar? Cine este, in fapt, autorul lucrarilor etalate? "Noul venit", cel care a ostenit la realizarea acestora? Ori semnatarul lenes, ivit ulterior? Exista precedente care sa legitimize ineditul schimb? Care este adevaratul profitor? Avem de-a face cu picturi originale? Sau, mai curand, cu niste falsuri, cu piese lipsite de valoare, vrednice de lepadat?
Practica licita a transferurilor de identitate are, in cultura Europei - cel putin, o traditie venerabila. in Renastere, bunaoara, maestrii isi asumau integral lucrarile executate in buna parte de ucenicii si discipolii lor. Semnatura celui consacrat, capitalul simbolic reprezentat acesta, amplificau valoarea produsului final. Exista insa si o istorie a transferurilor frauduloase. Despre Dali, spre exemplu, se stie ca a vandut sute de... semnaturi puse in coltul unor tablouri imaculate, "in alb". Tot atatea falsuri atribuite lui Dali sunt si astazi in circulatie, cum si mii de copii ale lucrarilor sale celebre, "autentificate" doar prin stampilare.
Cand invoca "puterea auctoriala ca dar", artistii ieseni dau colaborarii lor o miza evident speculativa. in context, fiecare daruieste cate ceva. Care este insa adevarata natura a darului? Ce fel de daruri isi fac cei doi? Tema ca atare ne trimite iarasi in biblioteca, la un Marcel Mauss (cel care elucida, din punct de vedere sociologic, mecanismele darului si ale contra-darului), la René Girard (cu lucrarile sale despre "victimizare" si sacrificiul ispasitor), la Jean-Luc Marion (cu a sa "fenomenologie a donatiei"), dar si la Jean Starobinski, autorul unui tom excelent ilustrat (Largesse), glosand despre generozitate si ipostazele acesteia.
Mai intai de toate, s-ar spune ca darul creeaza obligatii. Primitorul se vede oarecum constrans sa raspunda cu moneda egala donatorului. Cand nu poti replica in aceeasi masura, ramai indatorat pe termen nedefinit; esti, fara sa vrei, victima inocenta a unui schimb asimetric. in aceste cazuri, darurile pot fi "otravite" si inselatoare. Nu toate ofertele sunt "prietenoase", ori complet dezinteresate. Daca sunt facute pentru a umili, pentru a epata sau a flata orgolii nemasurate, daca tintesc doar placerea afisarii ostentative, daca se transforma in spectacol mediatic de prost-gust, gesturile pretins-caritabile se contrazic de la sine. Ori sunt daruri, ori sunt cu totul altceva.
"Darurile" schimbate intre artistii asociati trebuie vazute in felul unei investitii mutuale de incredere. "Nou venitul" abandoneaza cercul euristicii private, iese in public, acceptand sa-si "sacrifice" opera, sa o doneze celuilalt, in timp ce acesta din urma, prin simpla semnatura, transfera intregul sau portofoliu simbolic, pariind pe talentul si valoarea prietenului novice. Primul se vede obligat sa raspunda in viitor pe masura darului auctorial. Altfel, devine victima unui pact "otravit".
Proiectul administrat in tandem de Marius Sidoriuc si Dorin Baba subscrie unei estetici de tip "relational". Chiar daca au valoare artistica indiscutabila, lucrarile sunt emblematice mai curand pentru contextul nou creat, aratand cum se poate inchega o prietenie trainica, profunda, dincolo de prejudecatile uzuale cu privire la "autor", "valoare" si "proprietate". Rigurosi cu scrupulele unei "ontologii" a operei de arta, am putea spune ca avem de-a face cu o inedita colectie de falsuri, doar ca acestea sunt... "autentice", transparente si licite. O expozitie unica, de neocolit, in care - vorba lui Noica - "nu se stie cine da si cine primeste".
Ciocolata rosie si zambete amare / Petru Bejan
- 13 decembrie 2013, Ziarul de Iasi
Fara
a subscrie neaparat vreunei retorici protestatare stereotipe, Dorin Baba
transforma spatiul expozitiei intr-un atelier de opinii, intr-un forum al
interogatiilor cautatoare de sens. Daca intr-un proiect anterior Dorin Baba
invita la o sarcastica discutie despre "ascultarea aproapelui", trimitand
aluziv la practicile delatorii ale vechiului regim, cel de fata, Ciocolata rosie
si oameni zambitori, derulat la Galeria "Cupola", se mentine intr-un
registru apropiat - critic si ironic, deopotriva. In linii mari, artistul
readuce in atentie aspecte controversate ale tranzitiei romanesti, cu
personajele-i de prim-plan si conflictele, parca vesnic insurmontabile, ale
acesteia. Intr-un atare scop, mobilizeaza potentialul expresiv al picturii
clasice, figurative, sustinut suplimentar de limbajul codificat al instalatiilor
si al performance-urilor (post)moderne. Ce au in comun ciocolata si zambetul,
tocmai evocate in titlu? Neindoielnic, gustul. Mai intai dulce, placut si
reconfortant, apoi trist, cinic si amar. Gustul descrie, in fapt, traseul
sovaielnic al tranzitiei permanentizate. Amare sunt amintirile din vremea
comunismului; amare sunt si zambetele oamenilor de azi. Fara a subscrie neaparat
vreunei retorici protestatare stereotipe, Dorin Baba transforma spatiul
expozitiei intr-un atelier de opinii, intr-un forum al interogatiilor cautatoare
de sens. Ce se intampla cu noi, la atatia ani dupa caderea comunismului? De ce
suntem inca ezitanti si precipitati? Ce ne opreste sa alegem, odata pentru
totdeauna, drumul bun? Care sunt resorturile urii si invrajbirii reciproce? Cum
se justifica opulenta si aroganta unora - pe de o parte, vulnerabilitatea si
saracia altora - pe de alta? Ce ne face sa oscilam nehotarat intre speranta si
deznadejde, optimism si blazare, entuziasm si descurajare? Cum putem sa (mai)
zambim, cand evidentele sunt deprimante in exces? Nu ne meritam cumva
precaritatea? Raspunsurile artistului sunt situate cu precadere in registrul
pesimist... Perpetuam cu premeditare iluzia unei schimbari. Departe de a fi
reusit sa asaneze gravele probleme noului sistem, tranzitia pare, dimpotriva, a
le acutiza. Radicalizate nefiresc sunt conflictele dintre tineri si adulti,
dintre copii si parinti, dintre cei obisnuiti "sa ceara" si altii, nevoiti
"sa dea", dintre bogati si saraci, dintre oamenii puterii si simplii
cetateni. Care sunt personajele definitorii ale tranzitiei autohtone? Cersetorul
- figura tutelara, "icoana"-pivota in dispozitivul unui inedit "altar
al rusinii" -, apoi tanarul fara serviciu, intretinut de parinti sau asistat
social, asezati in evident contrast cu "figurile" cotidiene ale parvenirii
si imposturii (carieristul politic, afaceristul dubios). Cu totii par sa-si fi
pierdut verticalitatea, coloana vertebrala, flexandu-si corpul orizontal, in
posturi neverosimile, aidoma reptilelor asmutite furios unele spre altele.
Tablourile lui Dorin Baba refuza geometria previzibila a cadrelor patrulatere,
lasand impresia de extensie imprevizibila. Imaginile "curg", se preling spre
exterior. Realizate in tusa conventionala, dupa model, portretele expuse
privilegiaza chipul si atitudinea, facand abstractie de fundal sau de ornament.
Miza, de altfel, nu este una decorativa. Ni se vorbeste, mai curand, despre
incertitudinile curente, despre debusolare si esec, despre ce s-ar putea face
pentru a dibui definitiv plapanda "luminita de la capatul tunelului".
Una scepticism bine-dozat il fereste pe autor de rezolutii facile.
Fantasmele comunismul nu dispar automat, cum nici insemnele acestuia. In ciuda
tuturor declaratiilor de abandon sau despartire, "secera si ciocanul" -
emblemele ostracizate ale trecutului - sunt inscrise mult mai adanc in felul
nostru de a fi. Disimularile acestora sunt deseori fortate, conjuncturale si
inabile. Daca nu se vad neaparat, ele "se simt" in felul care ne administram
reflexele si prejudecatile, aproape aceleasi ca odinioara. Zambetul pe care-l
afisam astazi nu este totdeauna sanatos si vesel, ci doar crispat si amagitor.
El sintetizeaza, oarecum, frustrarile si neimplinirile prezente. Concepandu-si
vernisajul in maniera unei neobisnuite "puneri in scena", artistul a etalat
publicului propriu zambet, alocand cate un minut de "tragic-suras" fiecarui
an consumat de la intrarea in evul capricios al libertatii. La sfarsit, vinul
vechi si ciocolata rosie au rasfatat, la propriu, papilele gustative ale celor
prezenti, totul pentru o mai consistenta aducere-aminte, dar si pentru fireasca
recalibrare a disponibilitatii comune de a zambi, in acord cu atmosfera destinsa
a evenimentului. Dorin Baba este, fara indoiala, un artist complex, cu
posibilitati nebanuite. Stie ca rutina si provincialismul pot fi surclasate prin
perseverenta si efort. A dovedit-o si in ultima vreme, expunand parte din
lucrari in galerii onorabile din Paris si Barcelona. Anarh si rebel, se
eschiveaza voit partizanatului sau activismului politic, fara a fi, cu toate
acestea, indiferent la intamplarile din jur. Critica sa este greu de atelat
vreunui partid sau program. Adera totusi la o ideologie neperisabila, vrednica
intotdeauna de respect - cea a artei de calitate. De aceea, ma bucur de orice
noua reusita. Precum aceasta, cu adevarat meritorie, de acum.
Holograme identitare / Petru Bejan -
6 octombrie 2010, Ziarul de Iasi
Odata cu
proiectul Mental Hologram, Dorin Baba resemnifica celebrul paradox al
identitatii. Identitatea nu se imparte. Logic vorbind, nu putem fi identici
decit cu noi insine. In realitate, ea inseamna mai mult: suma intilnirilor
decisive, cu noi insine si cu ceilalti, arhivate durabil in forma unor imagini
dragi, de neuitat.
Pe Dorin Baba l-am revazut de curind, strecurindu-se
discret printre siluetele prezente la un vernisaj. Parea eliberat de stresul
masteratului savirsit acum doua veri, la "Cuza" (unde-si asumase cu modestie un
noviciat speculativ, complementar praxisului artistic), dar si de angoasa tonica
a administrarii de proiecte (organizase, undeva la munte, o tabara de creatie,
reunind maestri ai picturii autohtone, urmata de o expozitie "cu greutate" la
Iasi). Ca artist, Dorin Baba este un ex-centric, greu atasabil unei tendinte sau
vreunui curent. As spune ca face parte din categoria "deconstructorilor"
inventivi, a rebelilor curajosi, mereu gata sa revizuiasca sau sa experimenteze.
Doua intimplari extreme l-au constrins anterior, in biografia sa clinica, sa
exploreze marginile "lumii de dincolo de lume", de unde s-a intors norocos.
Obsesiile amenintarii intempestive, vulnerabilitatii - fizice si psihice -, par
sa-l fi marcat decisiv. Temele tratate in compozitiile picturale au incarcatura
mistico-religioasa si poetico-metafizica. Ele vorbesc despre ambiguitatea
situarii in interval (intre alb si negru, lumina si intuneric, noapte si zi, cer
si pamint, Rai si Infern); despre ingeri, luna, stele, viziuni, gradini edenice,
ascensiuni iluzorii; despre forme, culori si mistere; despre consistenta
elementelor (apa, aer, foc); despre viata si ispitele ei.
Lucrarile lui Dorin
Baba se sustrag unui calapod stilistic anume. Autorul destructureaza spatiul
clasic al tabloului, mutind cadrul in interior, insinuindu-l operei; obiectul
reprezentarii determina astfel conturul ansamblului. De aici si impresiile de
fluiditate, mobilitate formala si dinamism cromatic. Romboidale,
paralelipipedice, trapezoidale, in zig-zag, in valuri, drepte, sinusoidale sau
circulare, ramele se imbina imprevizibil, prelungind sugestiile tematice din
tablou. Timpul, spre exemplu, este redat intr-un "tablou-clepsidra", dealul -
intr-un tablou "unduitor", cu alternante line de nivel. Dorin Baba refuza
abordarile facile, volumele previzibile, simetriile cuminti, exersindu-si
disponibilitatea de a mixa sau preschimba registrele expresive.
Trece usor
de la tehnica de sevalet la instalatii dintre cele mai sofisticate, pe care le
testeaza in ocazii cosmopolite. A expus la Florenta, in cadrul Bienalei din
2007, dar si la New York, in "Brodway Gallery", cu ocazia Art 2010 Annual
Preview. Doua din proiectele sale anterioare merita povestite. Unul, consumat
anul trecut, pentru ingeniozitate si pitoresc; altul - petrecut de curind, la
Sarajevo, pentru rafinament si inventivitate.
Pentru Dorin Baba, expozitia
Asculta-ti aproapele a fost prilejul de a exersa toate stereotipurile
postmoderne: emisie de mesaje critice, parodice sau codificate, eterogenitate
compozitionala, invaluiri si deturnari. Pe scurt, show artistic total, in care
improvizatia si surpriza pareau fericit... regizate. Intr-un gest unic si
irepetabil, doua tablouri aveau sa se "picteze" singure, in fata publicului,
fara interventie auctoriala. Nu doar lucrarile respective erau "pe cale", ci si
autorul care, din motive nelamurite, intirzia la propriul eveniment. Sosit
intr-un tirziu, artistul ne-a invitat sa vizionam in deschidere o partida de
box. In ringul din mijlocul galeriei, doi boxeri si-au administrat cu
generozitate mutuala pumni peste maxilare. De buna seama, sportul tocmai s-a
infratit cu arta, eleganta pugilistica s-a intilnit cu cea artistica, violenta
s-a impacat cu sensibilitatea, centrul s-a aliat cu periferia. Criticul a fost
si el absent sau, ma rog, reinventat; doi colegi masteranzi au citit gituiti de
emotie cite o compunere filosofica pregatita de acasa. In final, pinzele
imaculate au inceput sa scoata fum, facind vizibile doua fizionomii umane.
Intelesesem, odata cu cei de fata, ca opera tocmai s-a "creat" din nimic, aidoma
universului. Demiurgul cu plete zimbea multumit. Ne facuse sa uitam la ce anume
venisem. Titlul evenimentului trimitea in subtext la naravul ascultarii
celuilalt, nu in scop paideic sau confesiv, ci in intentii delatorii. "Iubirea
aproapelui" este substituita cu "ascultarea" lui. Cabluri, telefoane, role de
inregistrare a convorbirilor, instalatii electrice, mecanice, video-proiectii
sugerau asediul tehnologic asupra intimitatii personale. Decorurile recreau un
spatiu vulnerabil, transparent, atent supravegheat. Fiti vigilenti! Sintem
ascultati; peretii au "urechi" indiscrete - parea sa fi fost mesajul
autorului.
Al doilea eveniment s-a petrecut de curind, la Sarajevo, in New
Temple Gallery. Dorin Baba a prezentat aici o instalatie video intitulata Mental
Hologram (pe care o puteti accesa vizitind site-ul autorului). Lucrarea este
compusa din mai multe module; o piesa centrala, cu rol de soclu, "sustine"
chipuri eterice reproduse tridimensional, in holograma. Lampi speciale,
reflectoare, becuri multicolore proiecteaza in toate directiile imagini si
efecte vizuale. Pe ecrane si monitoare distribuite asimetric se succed, la fel,
chipuri si siluete umane.
Sint tocmai cele care populeaza lumea imaginala,
mentala, a autorului. Sintem invitati sa vizitam memoria acestuia, sa accesam
retelele rizomatice ale amintirilor personale. Ritmul muzicii de fundal urmeaza
cadenta neuronilor cerebrali in parcursul lor recesiv. Mesajul autorului?
Fiecare dispune de o memorie care ii confera unicitate. Tocmai continutul
acesteia ne face diferiti. El nu poate fi substituit, nici nu trebuie modelat
prin manipulare sau forta. Istoria, limba, intimplarile, parintii, sotii,
copiii, prietenii isi au locul lor in arhiva mentala a fiecaruia. Ce s-ar
intimpla daca mintea noastra ar fi alterata? Cum deosebesc memoria naturala de
una artificiala? Cum ma protejez de incercarile de falsificare a constiintei?
Cum imi pot pastra identitatea? La astfel de intrebari ramine sa raspunda
fiecare.
Odata cu proiectul Mental Hologram, Dorin Baba resemnifica celebrul
paradox al identitatii. Identitatea nu se imparte. Logic vorbind, nu putem fi
identici decit cu noi insine. In realitate, ea inseamna mai mult: suma
intilnirilor decisive, cu noi insine si cu ceilalti, arhivate durabil in forma
unor imagini dragi, de neuitat.
Ascultindu-l pe Dorin Baba / Val
GHEORGHIU - 7 martie 2009, Ziarul de Iasi
De unde vazusem in expozitia lui Dorin de la Cupola o reconfortanta
iesire din sine - adica dintr-o pictura de rara calitate, in postura oarecum
traditionala, intr-un joc alternativ, ca atitea, astazi - era cu totul
altceva.
Primind invitatia pictorului pentru Cupola, m-a surprins/si nu prea
formularea: Asculta-ti aproapele, in fond atit de frecventa in acesti ani, cind,
desprinsi de nepermisivul totalitarism, artele s-au lasat impregnate de
simbolurile cultului crestin. Am crezut ca e, din nou, o trimitere la valorile
credintei, la indemnul biblic de a-ti asculta aproapele, de a-i veni in
ajutor.
Pe de alta parte, nici chiar consumarea vernisajului nu m-a
contrariat, vazind in noua isprava a valorosului meu tinar coleg incercarea -
acum una ritoasa - de a-si verifica expresia, de a-i face loc, pur si simplu,
unei alternative stilistice.
Citeva pinze marsau pe ecrane opace, activate,
intermitent, de mici sensori luminosi sau de mecanisme ce le puneau in miscare,
alta infatisa doua personaje in uniforma de puscarie, apoi, socant/si nu prea,
mici instalatii auditive: un telefon, o banda magnetica etc. Dar, colac, si o
mica gala de box, in care doi flacai - nu mult mai tineri ca expozantul - mimau
cruzimea ringului (Pitagora a fost si boxer, nu?).
Deci asta a fost scenariul
din invitatie: Asculta-ti aproapele.
M-am inselat.
De abia in discutia
ulterioara cu insusi Dorin Baba, de la atelieru-mi din Armeana, mi-am dat seama
de ignoranta in care ma aflasem.
Nu, nu fusese vorba de trimiterea la
indemnul biblic, nici la o presupusa alternativa stilistica, ci, stupefiant, la
teroarea ce ni se aplica prin... prin... ascultarea convorbirilor telefonice si
nu numai.
Am ramas interzis. De nu cumva chiar speriat sa nu fim...
ascultati.
l-am lasat pe mult apreciatul meu confrate sa-si tina involuntar
simpatica filipica in materie de ticaloasa ascultare si mi-am permis,
finalmente, un zimbet atoateintelegator.
Asadar.
De unde vazusem in
expozitia lui Dorin de la Cupola o reconfortanta iesire din sine - adica dintr-o
pictura de o rara calitate, in postura oarecum traditionala, intr-un joc
alternativ, ca atitea, astazi - era cu totul altceva.
l-am lasat pe Dorin
sa-si incheie filipica impotriva mirsavelor ascultari si i-am marturisit ca
regretasem, in vernisaj, ca nu-mi pusesem in practica o intentie: de a o provoca
pe Zamfira, aflata linga mine, la o a doua partida de box. Demonstrativ.
Fie
si una... ascultata.
Dorin Baba: Asculta-ti aproapele... /
Nichita DANILOV - scriitor, 25 februarie 2009, Ziarul de Iasi
"Asculta-ti aproapele", acesta este
titlul unei expozitii a tinarului artist plastic Dorin Baba ce urmeaza sa fie
vernisata azi, miercuri, 25 februarie a.c., orele 17.00 (momentul a fost ales de
artist pentru a spori misterul mesajului sau artistic), la Galeriile
Cupola.
Titlul, dupa cum observati, este o parafraza dupa indemnul:
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!". Prin urmare, la titlul propus de
Dorin Baba, noi ar trebui sa mai adaugam un apendice: "ca pe tine insuti!".
"Asculta-ti apropele" e un indemn.
"Asculta-ti aproapele ca pe tine
insuti" e aproape o absurditate. Un nonsens. Cine se asculta pe sine insusi?
Poate doar cei initiati. Sau cine asculta de sine insusi? Oamenii, in general,
sint foarte putin atenti fata de propria lor persoana. Ei nu-si asculta decit
rareori chemarea interioara. Cit priveste celalalt sens la care face referire
Dorin Baba, ascultarea sau monitorizarea propriilor ginduri, ar avea un sens
sado-masochist. E ceva sa spui "asculta-ti aproapele" si altceva "asculta-te pe
tine insuti ca sa vezi ce vorbesti!".
Expozitia este, din cite am inteles, un
protest si o provocare. Protestul are in vizor recenta lege privind ascultatea
convorbirilor telefonice, a conversatiilor de pe chat, stocarea informatiilor de
pe e-mail-uri de catre organele abilitate (SRI, SIA etc.), cu scopul de a
preveni eventualele acte de terorism, de spionaj economico-finaciar, de
raspindire a traficului de droguri, de carne vie, a actelor de pedofilie si de
santaj politic etc, etc.; intr-un cuvint, filajul legiferat are drept scop
siguranta individului, a familiei si societatii in genere. Intentia e nobila,
dar la ce va duce supravgherea in sine inca nu stim. Amintirea trecutului
apropiat ne face sa fim circumspecti. Si apoi, cu intentii bune se spune ca e
pardosit infernul...
Legea a stirnit, dupa cum era de asteptat, vii
dezbateri in mass-media. Formatorii nostri de opinie si-au exprimat parerea mai
mult sau mai putin vehement, dupa care au tacut... Au aparut alte subiecte mult
mai incitante, care le-au stirnit interesul. Suita de evenimente ce s-au
succedat pe scena noastra social-politica (jafuri, furturi de arme, crime,
sinuciderile in lant datorate depresiei stimulate de criza societatii noastre de
consum) o certifica si o fac, macar la nivelul teroriei, acceptabila. "Ei, si?,
isi spune fiecare. Si ce daca ma asculta? In fond, n-am nimic de ascuns". Sau:
"Legea ii priveste pe mafioti si pe politicieni. Lasa sa se asculte unii pe
altii, sa vedem unde ajung... ". Sau o alta opinie: "Prefer sa fiu ascultat,
odata ce asta imi ofera siguranta... ". In fine, n-are rost sa mai repet ca,
dupa luarile obisnuite de pozitie, interesul fata de aceasta lege a scazut atit
de mult, incit azi mai nimeni nu vorbeste, decit in mod accidental, de ea. Pe
linga observatiile facute mai sus, as mai adauga inca una: multi dintre
formatorii nostri de opinie s-au abtinut sa apara la televizor. Ei au tinut, de
data aceasta, sa-si exprime opiniile in intimitate. Prietenii stiu de ce!
Subiectul frige la ureche si ustura, daca nu esti prea atent, la buzunare.
Formatorii de opinie isi au, in fine, calculele lor. Daca robinetul curge, nu e
bine sa-l opresti cu mina ta. Devenind intoleranti, s-ar putea sa dea de
necazuri...
Oricum, chiar daca a trecut la index, subiectul e viu si merita
sa fie dezbatut si altfel decit la emisiunile tolk-show...
Pictorul Dorin
Baba e primul artist care indrazneste sa abordeze subiectul folosindu-se de
mijloacele ce-i stau la indemina. Expozitia sa e o provocare si un indemn la
meditatie. "Asculta-ti aproapele", spune el, dar nu oricum. Fii atent fata de
necazurile, fata de suferinta sa, ajuta-l la nevoie, dar nu-i calca intimitatea
in picioare. Nu intra cu cizmele in viata privata a semenilor tai. Daca vei face
acest lucru, mai tirziu sau mai devreme, vei avea parte de acelasi tratament.
"Pe parcursul a doua ore - scrie artistul in succintul sau comunicat de
presa - publicul va asista la un experiment unic, in care doua tablouri de
dimensiuni mari se vor desena singure, actul artistic fiind irepetabil...".
Irepetabil, in sensul ca, dupa materializare, tablourile se vor aneantiza,
luind, probabil, foc sau pulverizindu-se in sala. Nu cunosc prea multe amanunte
legate de expozitie. Stiu totusi ca vor exista acolo citeva telefone, care vor
suna in gol, asa, de amorul artei, si tot asa, de amorul artei, apelurile vor fi
inregistrate si stocate in pereti.
Dorin Baba nu se afla la primul sau
experiment. Spre deosebire de artistii care practica arta fara obiect,
capitalizindu-si talentul in proteste sterile, ce tin mai mult de statistica sau
de sociologie, experimentul sau e unul care ne pune buna credinta, dar si
curajul la incercare. Mesajul sau ne face sa ne sondam abisul existential,
pentru a ne da seama cu adevarat cine sintem. Stapinind aproape la perfectie
tehnicile care tin de desen sau de pictura, el vine in fata publicului de
fiecare data cu ceva nou. De fapt, Dorin Baba experimenteaza in atelier si in
afara lui. De aceea nu e de mirare ca arta sa are tangente cu iluzionismul si
(de ce nu?) cu alchimia. Vizitindu-i nu demult atelierul, l-am surpins pictind
prin intermediul flacarilor. Pensula era muiata in flacari, iar peisajul sau
chipul reprezentat ardea, mistuindu-se in vilvatui. In urma arderii, culorile de
pe pinza isi schimbau nunatele lor initiale, iar piesajele si chipurile
zugravite pareau desprinse dintr-o alta lume. Stind comod pe fotoliu, am vazut
materializindu-se din flacari aura unui voievod ce a bintuit prin alte vremuri,
a unui cal si a unui ciine inaripat ce se hranea cu foc. Si am vazut, de
asemeni, nascindu-se din bule de aer, si silueta bine cunoascuta a unui pictor
iesean, contemporan cu noi: Constantin Tofan, care, inmuindu-si pensulele in
aer, se apucase sa picteze, de data aceasta, nu piesaje siderale, ci
nuduri...
Aflind, pe cai semioculte, ca azi va avea loc vernisajul lui Dorin
Baba, curiozitatea m-a impins sa merg pina la Cupola. Am aruncat o privire prin
vitrine. Am vazut citeva scaune agatate de perete (poate si de tavan) alaturi de
doua tablouri, avind o forma geometrica foarte ciudata. Pe jos se vedeau o
groaza de cabluri, care se incolaceau asemenea unor serpi sau mai degraba
asemenea unor tentacule de caracatita. (Privindu-le, mi-am si imaginat o molusca
ascunsa sub podea!) Am cautat, rotindu-mi ochii incolo si incoace, microfoanele.
Nu le-am vazut. Nu am vazut nici telefoanele ce urmeaza (poate, repet, nu cunosc
decit ideea, nu si scenariul experimentului lui Dorin Baba) sa ia foc odata cu
tablourile. E posibil sa luam foc si noi, macar la modul simbolic, si sa ardem,
in semn de protest, odata cu telefoanele si instalatia din sala. E posibil, de
asemeni, ca dupa experiement sa ramina din noi simple gramajoare de cenusa ce
vor fumega pe pardoseala acoperita de tablouri. Cind spectacolul va lua insa
sfirsit, fiecare dintre noi va renaste, asemenea pasarii Foenix, din propria sa
gramajoara de cenusa, si va striga de bucurie": "Nu-ti asculta aproapele, ca sa
nu te frigi!".
Pictorul Dorin Baba si eterul sau /
Nichita DANILOV - scriitor, 6 februarie 2009, Ziarul de Iasi
Medicii i-au curatat venele si i-au legat
artere, ca sa poata "picta" nu cu bratul, ci cu inima. Si-a suflecat minecile si
mi-a aratat cicatricele. Lucra la o expozitie ce urmeaza sa se deschisa pe 20
februarie la Galeriile Cupola. Si visa la o alta, la fel de provocatoare, in
care pinzele urmau sa fie pictate pe cale telepatica de catre artist, prin
intermediul gindului.
De trei ori a strabatut pictorul Dorin Baba drumul de
aici si pina dincolo si indarat, pentru a se convinge cu propriii ochi ca lumea
cealalta nu difera prea mult de cea de-aici. Inaltindu-se pentru a treia oara,
si-a spus: "Ia sa vad daca zbor cu de la sine putere sau sint ajutat de
cineva...". Privind indarat, a vazut cum de o parte si de alta a coapselor ii
izvorasc un fel de aripi de lumina ce, arzind, il propulseaza in eter. A vazut
doar aripile asemanatoare cu un curcubeu, nu si pasarea (sau mai degraba
arhanghelul) ce-i sustinea trupul sa nu lunece in hau. De fiecare data a ajuns
la "cerc" si a trecut prin el fara efort, trezindu-se pe o pajiste frumos
inverzita, potopita de o lumina profund linistitoare. Era ca si cum ar fi trecut
printr-o pelicula subtire sau printr-un tablou rotund, atirnat de un perete cu
desafirsire gol... Ce a intilnit atunci acolo intilnise si aici, numai ca sub o
alta forma. Diferentele erau aprope impaplabile, si totusi ceva era schimbat,
dar aceasta schimbare era greu de perceput prin intermediul simturilor. Ceva
lipsea, dar aceasta lipsa iti crea o stare de euforie vecina cu adoratia.
Trecind prin cerc, a vazut rostogolindu-se indaratul lui alte cercuri, mai mici
si mai mari... La marginea pajistei se afla un om: pictorul Tofan. Inarmat cu un
penson imens, pictorul zugravea copaci subtiri de aer si ii atirna de crengile
altor copaci de aer pictati de el. Parea a fi extrem de satisfacut de munca lui.
Cind Dorin Baba a ajuns in dreptul lui, pictorul Tofan si-a indreptat spatele
robust si a oftat adinc. Desi era cladit din aer, Tofan cel de aici parea mult
mai inalt si mai masiv decit cel pe care Dorin Baba il intilnea pe strada
Lapusneanu. Masurindu-l de sus in jos, Tofan l-a intrebat pe noul sosit: "Ce
parere ai despre piesajele pe care le-am pictat!?". Dorin Baba n-a zis nimic.
Atunci pictorul Tofan s-a incruntat si a murmurat in barba-i inspicata: "Nu-i
asa ca esti invidios?". Nici de data aceasta Dorin Baba n-a catadicsit sa-i dea
vreun raspuns. "Ar trebui sa mai pictezi si tu cite ceva", l-a povatuit Tofan,
adincindu-se din nou in munca lui. Dorin Baba l-a lasat in plata Domnului si a
mers mai departe, pina l-a intilnit pe Liviu Suhar. Fostul lui profesor statea
aplecat in fata unui sevalet pictind oale de aer si de lut, pe care le
insufletea, asezindu-le pe rafturi suprapuse, poleite de eter. Se mai afla
acolo, de asemeni, si un portret executat cindva de invatacelul Baba in
atelierul maestrului. Portretul repezenta o femeie al carei chip era cu
desavirsire gol. Acum maestrul ii arata tabloul, murmurind ca pentru sine: "A
ramas neterminat. Te-as ruga sa-i faci talpi in loc de ochi, ca sa poti merge
mai departe...". Invatacelul l-a salutat si a trecut lasind in urma o dira de
lumina. Tot pe aceeasi pajiste s-a intilnit apoi cu Dan Hatmanu, inconjurat de
un munte intreg de palarii, de mustati si bastoane, asezate linga Turnul Eifel,
caruia, in semn de respect, pictorul Dorin Baba i-a facut o reverenta.
Plimbindu-se printre copaci si meditind, a dat si peste arlechinii lui Ganju, si
peste usile lui Val Gheorghiu, ce scirtiiau, pe ici-colo, din incheieturi. S-a
intilnit si cu artistul care, stind pe taburet in forma de toc cui, tocmai picta
o cascada urlatoare de pantofi, posete, sutiene si dame de trefla tragind din
tigaret... A ascultat sunetul si si-a vazut de drum, in timp ce Val ii facea
semn prietenesc cu mina...
Plimbindu-se pe pajiste si intilnindu-se cu
atitia cunoscuti, Dorin Baba a stat o clipa locului si s-a gindit: "Lumina de
aici e buna", si-a spus el. "Ce-ar fi sa ma intorc si s-o astern pe pinza,
lepadindu-ma de citeva din vechile-mi pacate?!". Si s-a intors, cuprins de o
imensa bucurie de-a trai. Oamenii ce-i ieseau in cale i se pareau nespus de
dragi. Ii imbratisa, in gind, ca pe niste frati. Navigind pe Lapusneanu, s-a
intilnit cu confratele Tofan, care l-a batut pe umar si l-a povatuit din nou:
"Mai pune si tu mina si picteaza...". "Ce?", l-a intrebat Dorin Baba, aflat
intr-o stare confuza, dupa descinderea pe celalalt tarim. "Niste flori...". Si,
izbucnind in ris, Tofan s-a pierdut in multime, nu inainte insa de-a fi soptit
la urechea unui condieir: "Baba asta n-a pictat o floare in viata lui...". S-a
intilnit si cu Podoleanu, care i-a spus: "In fond, de ce n-ai incerca?!".
De
fapt, a fost o provocare venita, cumva, de pe celalalt tarim. Fiind in
convalescenta, Dorin Baba a simtit nevoia sa picteze ceva armonios. Cineva i-a
zis, intr-adevar, ce-ar fi sa "faca" niste flori. Nu a fost Tofan, nici
Podoleanu. Ci un necunoscut. Cu cei doi (sau poate doar cu spectrul lor), ce-i
drept, Dorin Baba s-a intilnit intr-o alta dimensiune, aflata dincolo de
"cercul" mortii prin care a trecut. Odata aruncata provocarea, artistul s-a
autoclaustrat in bucatarie, terminind intr-o luna aproape 25 de pinze. A pictat
forile ca pe niste simfonii. Florile sale pareau desprinse de pe un alt
continent, cufundat in subconstentul uman. Nimeni nu se astepta ca Dorin Baba,
cunoscut prin nonconformismul sau, sa picteze flori. Tofan s-a aratat uimit. Iar
Podoleanu a venit si l-a felicitat cu caldura.
Generatia lui Dorin Baba, din
care mai fac parte, printre altii, Felix Aftene si Zamfira Barzu, a venit cu un
suflu nou in arta plastica ieseana. Ei au preluat de la generatiile precedente
anumite elemente, pe care care le-au dezvoltat, fiecare in spiritul sau. Nu au
ars arta de la radacini. Urmind o cale cunoscuta, s-au intors si la origini. De
aceea, pictura lor pastreaza si pecetea locului, dar are inglobata in ea si
elementul universal. Descoprim in lucrarile acestei generatii simboluri ce ne
trimit la arta neolitica, la cea egipteana, la arta africana, dar si la Van
Gogh, Gaugain sau Picasso, dupa cum descoperim si sonuri ce vin din Ganju,
Gonceariuc, din Gavrilean sau din Hatmanu. E o lectie de arta moderna insusita
in profunzime... Pe Dorin Baba, fostul sau profesor Liviu Suhar l-a perceput ca
pe un rebel. Desi stapinea foarte bine tehnica desenului si a culorii, tinarul
avea aversiune fata de canoane. Cind a fost nevoit sa picteze un nud dupa un
model, Dorin Baba l-a pictat dupa toate regulele artei, atita doar ca in loc de
chip a lasat un loc gol... Timp de un an de zile, profesorul l-a implorat sa mai
adauge acolo o gura, un nas si niste ochi. S-a multumit, pina la urma, si cu
doua puncte asezate undeva pe linia mediana a fetei, drept care, oftind, i-a pus
o nota trecere in catalog...
I-am vizitat recent atelierul, situat in
cartierul Nicolina, linga pasarela, la parterul unui bloc turn. Privelistea ce
se vedea dincolo de geam mi-a adus aminte "Piesajul industrial cu o insecta" al
lui Mihai Ursachi. L-am ignorat cu desavirsire. Inconjurati de pinze de mari
dimensiuni, ne-am cufundat intr-o discutie despre rolul artistului si-al artei
in lumea postmoderna... Dorin Baba mi-a vorbit despre cele trei calatorii pe
care le-a facut trecind in spirala prin "cercul magic". Medicii i-au curatat
venele si i-au legat artere, ca sa poata "picta" nu cu bratul, ci cu inima. Si-a
suflecat minecile si mi-a aratat cicatricele. Lucra la o expozitie ce urmeaza sa
se deschisa pe 20 februarie la Galeriile Cupola. Si visa la o alta, la fel de
provocatoare, in care pinzele urmau sa fie pictate pe cale telepatica de catre
artist, prin intermediul gindului. Dupa ce se materializau, tabourile luau foc,
arzind sub ochii spectatorilor. "Dupa ce treci prin experienta mortii - mi-a
spus privind ginditor pe geam -, vezi arta si viata cu alti ochi. Aici esti un
organism cald. Singe si carne. Dincolo esti eter... Dar esti... Fiind constient
de asta, trebuie sa experimentezi mereu... Dumnezeu e forma...".
Dorin Baba / Radu VASILE - critic de
arta, decembrie 2008, Revista LION
De
vocatie colorist, in decursul timpului Dorin Baba si-a ponderat discursul
artistic adaugand culorii reteta unor preocupari formale, replicand placerii
senzoriale a ochiului dimensiunea structurala, adancimea si seriozitatea
conceptului plastic. Tablourile sale inceteaza sa mai fie simple strapungeri
parietale, oaze de vibratie senzoriala, picturala, a suportului arhitectural al
peretelui, devenind elemente de sustinere si articulare structurala a spatiului.
De forme diferite, cadrele sale au o certa functionalitate arhitecturala si
impun "noutatea" deconcertanta a unui dialog intre forma si culoare, supus
functiei arhitecturale a interiorului. Conceptul relativ nou vine din
preocuparile comune ale pictorilor si arhitectilor din gruparea germana
interbelica Bauhaus, dar isi afla radacinile in fascinantele si spectaculoasele
compuneri picturale spatiale ale barocului italian, care a creat capodopere ale
picturii monumentale. Avand ca origine ilustra dezvoltarile spatiale ale unui
Caravaggio, Veronese, dar si servitutile iconografice proprii imaginilor
derulate conform Erminiilor crestine de pe peretii bisericilor nord-moldovene,
aceasta pictura pastreaza picturalitatea densa, o exacerbare a cavalcadei
senzoriale, potrivit carei discursul plastic se dezvolta mai ales in afara temei
picturale sau a subiectului traditional, dar pastreaza un rol fundamental in
sustinerea plastica a decoratiei interiorului. Desi aceasta arta se inscrie in
autonomia traditionala a genului picturii parietale - prin amplasarea ei in
spatii arhitecturale consacrate, strict destinate - ea dovedeste indisolubila
relatie care o leaga de arhitectura. Mai ales daca artistul, ca si in cazul de
fata, este condus de un spirit proteic intelectual la care adauga placerea
exultanta a energiei cromatice difuzate prin actul creatiei.
Ca si ilustrii
sai antecesori, Dorin Baba intelege pictura ca pe o functie parietala a
arhitecturii. Eliminand iluzionismul imaginii, adopta insa un limbaj modern,
intemeiat pe expresionismul abstract. Cadrele sale - delimitate in forme precise
- sunt concepute ca elemente de decoratie interioara, cu o picturalitate
expresa.
Forma tabloului / Ion TRUICA - august
2007, Convorbiri Literare
Rama
incadreaza tabloul si constituie granita intre imaginea picturala si peretele
pe care este plasata lucrarea.
Fata de rigoarea renascentista, barocul
amplifica mult rama; formele vegetale devin mai bogate, mai complicate, mai
greoaie. Bronzul care coloreaza rama ii da pretiozitate si discreta stralucire
picturii.
Ramele se latesc si ajung sa inghita tabloul, care este coplesit de
bogatia ornamentala care-l inconjoara. Incadrarea devine o arta foarte cautata
si pretuita.
Rococoul exacerbeaza vartejul formelor, curbe si contracurbe
care au trasee geometrice mai decise.
Imaginea picturala este sufocata de
bogatia decorativa si chiar daca uneori se armonizeaza cu ansamblul ornamental,
are de suferit din aceasta indarjita miscare a formelor exterioare. Rama ajunge
un spectacol în sine.
Doar avangarda secolului XX simte discrepanta intre
noile imagini si caracterul vetust al ramei, la care se renunta sau este
inlocuita cu o simpla bagheta de lemn, o sipca ce delimiteaza lucrarea de
suprafata pe care este expusa.
In secolul XX sunt diferite tentative de a
schimba forma tabloului, de a renunta la dreptunghiul clasic si de a incerca sa
se impuna alte forme de expresie geometrica.
La noi in tara experientele cele
mai indraznete apartin lui Dorin Baba, un tanar pictor, preocupat de o noua
forma a tabloului, forma capabila sa dialogheze armonic cu universul de forme pe
care-l incadreaza. In felul acesta se obtine un echilibru al imaginii picturale
cu noua forma a tabloului.
Incet, dar sigur, artistul intelege ca noile forme
trebuie sa aiba o structura simetrica. Noile forme ale tabloului urmeaza sa fie
gandite armonios, in asa fel incat liniile sa continue de la o lucrare la
alta.
Artistul mai intelege ceva: renunta la elementele de detaliu,
anecdotice, accidentale, care strica forma noilor rame, si proiecteaza decis cu
linii usor curbate noul univers de forme. Atunci cand forma tablourilor este
structurata pe triunghiuri, miscarea lucrarilor devine avantata, dinamica,
foarte expresiva.
Pentru Dorin Baba mai ramane o problema de rezolvat:
gandirea fiecarei expozitii ca un ansamblu armonios de forme.
Aceasta
modalitate de expresie urmeaza sa dea unitate stilistica ansamblului.
Urmeaza
ca acest foarte talentat pictor-ganditor sa integreze subtil compozitia fiecarui
tablou in forma care o incadreaza.
Ultima expozitie a lui Dorin Baba,
deschisa la Galeria Senso din Bucuresti, a constituit un mare succes, iar
prezenta unor personalitati de marca a dat stralucire evenimentului artistic.
Dorin Baba si forma ca interogatie /
Veronica MARINESCU - publicist, 29 august 2007, Curierul National
In urma cu un an, pictorul Dorin Baba -
originar din Iasi - descindea spectaculos la galeria bucuresteana "Artis", apoi
la galeria "Ana" cu o ticluita "scenografie" de forme. Lumea artistica a
Capitalei l-a adoptat, fie cu entuziasm, fie cu rezerva. L-a elogiat sau, pur si
simplu, a tacut. Striviti, pesemne, de forma atipica a tablourilor sale, unii
s-au temut sa consimta ca geometria sasiurilor poate trada patratul sau
dreptughiul traditional in favoarea uneia cu trepte si zimturi, imitand unduirea
valurilor sau facand loc celor mai greu de imaginat arabescuri in conceperea
unei rame. Ei bine, dorinta artistului nu era aceea de a epata, de a lua ochii
prin spulberarea credintei in trainicia dreptunghiului sau patratului in care
vietuieste lumea imaginata de pictor; de a nega, intr-un elan de sfidare,
"inchisoarea" careia i se supune panza. Ci de a-si dezvalui sufletul, asa cum
simte, asa cum gandeste si, mai ales, pentru a-si demonstra ca nu exista nicio
"regula" care ar putea amenda comunicarea intre suprafata pictata si marginile
ei, ramele; ca artistul nu-si poate reprima un gest sau o stare de gratie atunci
cand creeaza. Aflati ca "luminile", "gradinile", "primaverile", zborurile",
"noptile" si "pasarea sufletului" - scoase din valtoarea bucuriilor sau
tristetilor sale, a timpului sau interior - altul pentru fiecare dintre noi -
erau aduse pe panza cu tainuta emotie si vizibila discretie. Pluteau in aer
nelinisti adanci si zabrelite ganduri, dar, mai presus de toate, picurau
amintiri dragi si taceri nedeslusite peste lumea sa marturisita.
Dupa un an,
Dorin Baba a poposit la Galeria "Senso" din Bulevardul Unirii nr. 15 cu "Ex
nihilo". Acesta este titlul celei de-a 11- a personale a artistului moldovean,
inca deschisa publicului pana in data de 31 august. Cat s-a schimbat de atunci
pictorul se poate vedea cu ochiul liber - evident, de catre aceia care au ochi
sa vada. A desprins, grijuliu, arcadele curcubeului din care a zamislit sute si
mii de trasee cromatice, intr-o exuberanta compozitionala in cheie
nonfigurativa; a imaginat alte si alte forme pentru sasiurile lucrarilor, le-a
inmuiat in caldura sufletului, lasandu-ne sa credem ca s-au nascut din nimic.
Dar cata frumusete abia soptita in fiecare semn! Cata luciditate si coerenta
stilistica in structurarea tonurilor, in aranjarea contrastelor! Cata putere de
seductie pentru un simplu "ex nihilo"! Fiindca pictura lui Dorin Baba sta in
forta sa de a transforma culoarea si spectacolul ei in fiinta; in interogatie.
Lumea fastuoasa a lui Dorin Baba /
Victoria ANGHELESCU - critic de arta, 10 august 2007, Ziarul Financiar
Galeria Senso a gazduit expozitia
pictorului iesean Dorin Baba, intitulata Ex nihilo. Artistul nu este la prima
personala in Bucuresti, expozitia de anul trecut, de la galeria Artis, suscitand
pareri diverse, nu intotdeauna laudative.
Revenind la titlu, vizitatorul se
poate intreba ce anume a aparut "din nimic", viziunea artistului, inchegarea
comunicarii cu privitorul, lumea insasi? Evident, raspunsul este cel din urma. O
seama de lucrari, mai ales cele care cocheteaza cu arta abstracta, cum ar fi
Arhitectura luminii sau Lumina, poarta vizibil referirea autorului lor la o
viziune cosmogonica, spatiul neprecizat fiind ritmat de spirala centrifuga care
ii confera identitate, in prima piesa, respectiv de structurarile lineare negre,
cu o pata de rosu ce se constituie in centrul imaginii. In plus, ideea de
constructie, de instaurare a miscarii ce naste forme este servita de rapelul la
gestualism. Artistul asaza culoarea in tuse nervoase, urmand declarat miscarea
mainii, fie ca este vorba despre suprafetele largi (Iluzia inaltarii) sau despre
tusele fragmentate (Dansul pasarilor). Tot miscarii ii servesc si alternarile de
intensitate, de profunzime a zonelor cromatice sau figurarea elementelor mai
curand prin urma pe care o lasa in spatiu trecerea lor, decat prin definire
precisa, ca in cazul Acvariului, de exemplu. Una dintre caracteristicile artei
lui Dorin Baba, care a starnit, pe rand, admiratia sau critica, este
transformarea tabloului clasic in pictura-obiect, prin formele nonconformiste
ale ramelor. Ovoidul, Gemenii sau Iluzia inaltarii, de exemplu, au o dubla
figurare: rama ovala, cele doua rame in oglinda, ce pot fi plasate in pozitie
simetrica sau asimetrica, forma trapezoidala a cadrului si panzei contin,
accentuandu-le, structurile picturale, care reiau sau se opun desenului
obiectului. Tehnica aduce un plus de sugestie si o dimensiune decorativa in
acelasi timp. Dorin Baba, stapan pe mestesugul picturii, pare sa-si gandeasca
fiecare panza pentru un spatiu anume, pe care sa-l modeleze in functie de
capacitatile sale expresive. Arta pictorului iesean pare sa se revendice din cel
putin doua directii: capacitatea artistului de constructie a lumii in culoare, o
culoare profunda, cu straluciri si opacitati relevante (directie care il leaga,
de altfel, de scoala picturala moldava) si dorinta lui de a incarca imaginea cu
o semnificatie filosofica. Formele lui Dorin Baba devin semne plastice menite sa
echivaleze un discurs intelectual despre rosturile lumii, despre nasterea si
devenirea ei. Si, de cele mai multe ori, reuseste. In acelasi timp, peisajele,
florile sale marturisesc o sensibilitate discreta, delicata.
Vazuta in
ansamblu, expozitia de la Galeria Senso este incitanta pentru privitor prin
pluralitatea nivelurilor de lectura si fastuoasa prin sarbatoarea cromatica cu
care artistul ne-a obisnuit inca de la debut.
Dincolo si dincoace de conventii / Luiza
BARCAN - critic de arta, 22 iulie 2007, Adevarul Literar si Artistic
Meditatie asupra marilor categorii
filosofice, armonie cromatica si lucrari gandite unitar, prin punerea in acord a
formei cu un continut nascut parca dintr-o iluminare, acestea sunt probabil cele
mai pregnante calitati ale unui nou spectacol vizual prezentat de Galeria Senso.
Protagonistul expozitiei intitulate "Ex nihilo" este de data aceasta un
pictor de la Iasi, fiindca galeria-gazda si-a creat deja bunul obicei de a aduce
in atentia publicului bucurestean artisti din toata tara, artisti pe care
arareori avem prilejul sa-i intalnim pe alte simeze ale Capitalei.
Dorin
Baba, pictorul moldovean nascut in 1963, se afla acum la cea de-a unsprezecea
expozitie personala. El se numara printre artistii din nedrept hulita provincie
care au mai expus totusi in Bucuresti, in ultimii doi ani, atragand de la bun
inceput atentia iubitorilor de arta prin forma total neconventionala a
sasiurilor pe care-si intinde panzele.
Obisnuita fereastra patrata ori
dreptunghiulara a tabloului, cea cu care ochiul s-a obisnuit de foarte multa
vreme, e inlocuita de alte forme, asimetrice, surprinzatoare, gandite sa
comunice nemijlocit cu suprafata pictata.
In felul acesta, intalnirea cu
pictura lui Dorin Baba uimeste si contrariaza, incita la reconsiderarea
conventiilor, ne poarta dincoace si dincolo de ceea ce se ascunde in orizontul
de asteptare al degustatorului de arta. Cu toate acestea, desi la prima vedere
te-ai lasa purtat de gandul ca, acordand o prea mare importanta formei, artistul
lasa in planul al doilea continutul si semnificatiile lui, e suficienta o
privire mai atenta spre a vedea exact contrariul.
Continutul si forma pe
care el o imbraca se armonizeaza. Atras de categoriile filosofice ale timpului
si spatiului, de o anume simbolistica de factura spirituala, Dorin Baba se
exprima de ceva vreme nonfigurativ. Genul de pictura abstracta pe care el o
practica se constituie intr-o poetica foarte personala, intr-un fel aparte de a
conferi expresie artistica semnalelor venite spre el din universul tainic,
misterios, situat dincolo de simturile obisnuite.
Forma fatalmente limitata
a panzei se lupta parca sa scape din inchisoarea ramei. Tocmai de aceea
suprafetele pictate sunt intr-o continua expansiune. Si la nivel cromatic
lucrurile stau la fel. Pictorul pare sa-si lucreze panza dintr-o rasuflare, fara
a se lasa condus de prejudecati, asterne culoarea delicat, dar ferm, lasand
contrastelor de orice fel dreptul la maxima expresivitate.
Exista artisti
pentru care gestul creatiei se desfasoara ca un dicteu, probabil intr-o stare de
gratie care-i rupe de contingent. Despre arta acestora e cel mai greu sa scrii
tocmai pentru ca trebuie sa ajungi exact pe aceeasi lungime de unda.
Mi se
pare ca si cu Dorin Baba se intampla asta. Intuiesc acum ca el a ales sa
trudeasca in plus pentru lucrarile sale tocmai pentru ca are nadejdea ca si prin
arta contemporana te poti apropia de marile adevaruri spirituale. In masura in
care gestul creator poarta in el valentele unui drum initiatic, artistul poate
spera sa atinga punctul cel mai inalt.
La deschiderea expoazitiei "Ex
nihilo", un titlu ce nu mi se pare foarte potrivit, avand in vedere ca lucrarile
lui nu se nasc din nimic, ci dintr-o traire cat se poate de autentica, Dorin
Baba mi-a marturisit ca aceasta expozitie va inchide o etapa a creatiei sale. Ca
isi doreste sa experimenteze si exprimarea figurativa. Nimic nu e imposibil, cat
timp un artist refuza sa devina robul unei maniere.
Ca si lucrarile lui
Dorin Baba, imposibil de inchis intr-o forma data, probabil ca nici felul sau de
a vedea lumea nu poate fi restrans sau constrans in vreun fel. Nu ratati acest
spectacol vizual ca o marturisire continua in limbajul nemuritor al picturii.
Expozitia va fi deschisa pana pe 10 august.
In arta, si provincia e capitala /
Veronica MARINESCU - publicist, 9 septembrie 2006, Curierul National
Am intalnit, zilele trecute, la Galeria
"Artis", un pictor fericit. Nu numai pentru ca in lucrarile sale - intitulate pe
cat de simplu, pe atat de sugestiv, "Lumina", "Gradina", "Pasarea sufletului",
"Naluca", "Porti", "Vis", "Primavara", "Noapte", "Zbor", "Cerul si Pamantul"-
isi proiecteaza sentimentele, trairile, gandurile, intr-o avalansa de culori
aproape nepamantene. Si nici fiindca acolo, in tumultul Iasiului drag, unde a
absolvit Academia de Arte "George Enescu", in urma cu 11 ani, lumina duioasa a
spatiului si ritmurile cromatice ale gradinilor si arhitecturii laice si de cult
sunt mai pregnante ca oriunde. Ci pentru ca, asemenea multora dintre colegii sai
de breasla, Dorin Baba are sufletul incarcat de lumea descinsa din mistuirea
perpetua a flacarii. Din magma care aduce la suprafata lucrurilor vazute si
stiute explozia infinita a bucuriei de a te hrani din darurile pamantului; a
incantarii estetice si, deopotriva, sufletesti. A iluziei si desfatarii vizuale.
Si a destinului ce i-a harazit puterea de a surprinde transparenta lucrurilor si
a lumii proprii din care isi extrage seva compozitiilor. Nu credeti ca este un
pictor fericit?! Ca a fost el insusi surprins, acum mai bine de doua decenii, de
vocatia pentru aceasta meserie?! I s-a spus, tot timpul, ca are talent. A fost
sfatuit sa-si urmeze drumul ce parea sa i se deschida fara obstacole sau
sacrificii. A privit pictura ca un spectacol; a descifrat, pe indelete, tainele
semnului care i-a incarcat de prospetime intreaga viata - cea profesionala si
cea familiala. Biografia lui Dorin Baba a trecut insa si prin hopurile firesti
ale suferintei fizice. A fost la un pas de a trece dincolo. L-a salvat un suflu
nevazut, devenit apoi creuzetul laboratorului intim al compunerii imaginilor, pe
care le revarsa peste lumea noastra, intre ramele aparent bizare ale panzelor.
Munceste intr-un ritm de invidiat. Si nu pentru ca trebuie sa traiasca din
meseria de pictor, ci pentru ca numai prin ea se defineste. Arta sa este
apreciata peste tot in Europa, unde este invitat (si premiat!) la saloanele
internationale. Lucrarile sale au circulat si in Japonia, unde nu au fost deloc
ignorate. Dimpotriva. Dar poate cel mai relevant aspect sub raportul
comercializarii lucrarilor este acela de a-si fi gasit propriul manager. Un
motiv in plus de a se bucura din plin de timpul dedicat creatiei. Poate si de
aceea este un pictor fericit.
"De zece ani", spune Dorin Baba, "traiesc din
vanzarea propriilor lucrari. Managerul meu, Valeriu Petrisor, a ajuns sa faca
parte din viata mea. Fara el nu cred ca m-as fi descurcat". Familia sa, sotia si
fiica, studenta la facultatea de Drept, sunt un dar de la Dumnezeu. Poate si de
aceea, pictorul - nascut in localitatea Sipote din judetul Iasi - isi intelege
mai bine destinul. O satisfactie autentica, nealterata de tensiunile
cotidianului, pune stapanire pe chipul sau, pe lucrarile expuse, in aceste zile,
la galeria Artis (pana la 12 septembrie), invaluite in exuberanta tonurilor ce
deschid portile spre muzica sferelor. Un regal venit din inima Iasilor, din care
nu lipsesc poezia si fiorul crestin.
De vorba cu un impresar / Veronica
MARINESCU - publicist, 23 septembrie 2006, Curierul National
L-am intalnit, de curand, in galeria
"Artis". Venise tocmai de la Iasi - unde locuieste - pentru a-si vedea artistul
preferat, pe Dorin Baba, care expunea in Capitala. Poate putin circumspect, la
inceputul dialogului nostru, Valerian Petrisor mi-a lasat impresia ca se afla
intr-o perfecta simbioza cu pictorul, pentru care isi consacra o buna parte din
timpul sau. Ratiune si sensibilitate; un amestec fericit de pasiune pentru arta
si consecventa manageriala. De fapt, este impresarul ideal. Nu cred ca
intentionase, in urma cu cativa ani, cand l-a intalnit pe Dorin Baba, sa devina
impresarul unui pictor; al unui singur pictor. Iata cum a inceput totul. Se afla
intr-un spatiu comercial in care erau expuse tablouri realizate de mai multi
artisti. L-a frapat unul dintre ele. Era o compozitie dominata de alburi,
invadata de o lumina aparte, stapanita de o forta care il incita vizual. A
inceput sa-l iscodeasca pe proprietarul acelui local cu privire la numele
artistului, marturisindu-i ca este de-a dreptul vrajit de pictura expusa pe
perete. Ba, mai mult, s-a aratat incantat sa-l cumpere la pretul (mult mai mare
decat cel de achizitie) stabilit de catre patronul localului. In cele din urma,
l-a intalnit pe autorul tabloului, Dorin Baba, de la care a cumparat prima
lucrare. Cu totul alta, desi acea imagine il urmarea continuu. Evident, era un
iubitor de arta. Se inconjura de tablouri pe care le vedea frumoase. Atat. Dar
intalnirea cu pictorul l-a propulsat spre un alt tip de experienta: cea de
manager, in care s-a format, treptat, de dragul de a-l ajuta pe artistul despre
care spune ca nu a mai vazut altul asemenea lui.
"In primul rand, imi place
foarte mult arta pe care o face Dorin Baba. Apoi e foarte usor sa comunici cu
el. Se comporta firesc, fara capricii sau ifose. In plus, sunt impresionat de
modul cum lucreaza. La el, se naste intai ideea, pe care o gandeste, o
cantareste bine. Realizarea artistica este un adevarat spectacol. Iti lasa
impresia ca nu este acolo cand picteaza; ca exista cineva care ii plimba mana pe
panza. Parca oficiaza un ritual. La el, notiunea timpului se masoara dupa gradul
de oboseala. Lucreaza continuu, face proiecte de arhitectura, studiaza,
mediteaza. Nu cred ca m-as fi apropiat de altcineva, asa cum m-am apropiat de
Dorin. Mi-as fi dorit sincer sa nu mai am alte preocupari, ci sa-mi dedic lui
timpul.
Este o adevarata placere sa-l ai in preajma. De aceea suntem
prieteni si o cred ca o sa murim prieteni. Iar de aici decurg toate celelalte,
intr-o armonie totala". Asa suna confesiunea unui manager, de profesie
economist. In cazul lui Valerian Petrisor, punctul de plecare pe acest drum nu a
fost si nu este cel al castigului financiar cu orice pret, ci unul care incumba
ideea valorii, a placerii estetice. De aici a rezultat si acceptarea rolului de
impresar. Se ocupa de procurarea panzelor, comanda sasiurile, ramele pentru
tablouri si reuseste sa-i mai vanda si lucrari, spune cu modestie. Nu ezita sa
le recomande, prin intermediul nostru, tuturor atistilor "sa-si ia un manager".
Sigur, nu e deloc usor. O astfel de simbioza se "naste" in anumite conditii.
Important este sa stii ca arta este o valoare in sine, care nu trebuie risipita.
Inscriptie pe un crocodil / Valentin
CIUCA - critic de arta, 31 octombrie 2003, Ziarul de Iasi
Iata un generic suta la suta
suprarealist, menit sa atraga atentia din capul locului ca expozitia comentata
aici si acum a avut un grad sporit de provocare. intr-o vreme si intr-o lume ce
ne provoaca in fel si chip, manusa aruncata de de artisti ar trebui cu adevarat
ridicata iar disputa se va sfirsi, sigur, cu o fraterna imbratisare. Dorin Baba,
pictorul atit de apreciat de public si de confrati, cu experiente artistice
externe de cert succes, dar neocolit de alte accidente de biografie in ordinea
fragilei naturi, si-a regizat cu inteligenta practica vernisajului si expozitia,
astfel incit sa parcurgem laolalta, expozant si public, un traseu fara ambitii
initiatice, dar intr-o necesara complicitate intelectuala. Aceasta dorinta de a
face altfel decit altii nu-l pune in situatia de a decreta ritos ca nimeni n-a
existat inaintea lui. Citeaza cu onestitatea ce-i sade bine ca expozitia de acum
vine din indelungi reflectii, de indoieli si nerezolvate inca dileme. Ca orice
artist autentic, iscodeste izvoarele culturale diverse, sondeaza in propriul
imaginar si anima staticul. E mobil si tenace iar lectia altora il pune pe
ginduri.
Expozitia de la Cupola i de pe acum evenimentul cultural al acestei
toamne i a avut un impuls initial in estetica Bauhausului, in ideile de
geometrism si constructivism promovate de Gropius, Klee, Kandinsky si Itten,
convertite in solutii Art Deco sau abstract informal. Contaminarea aparenta cu o
asemenea doctrina releva nevoia de a reformula ideea de compozitie, de tablou ca
expresie a tipului generic de cultura vizuala. Rama operei devine parte
integranta din tablou, ba, mai mult, are ambitia unei compozitii in sine. Nu ne
mira, deci, ca pictorul colaboreaza cu sculptorul si ca relatia lor trebuie sa
sublinieze necesare complementaritati. Variate de la o lucrare la alta, aceste
inventii artistice confera tabloului si virtuti decorative si simbolice.
Spectacolul tabloului urmeaza trasee imprevizibile, marcate de sugestiile
exotice ale bambusului sau de impersonalele produse de sinteza ale tehnologiei
contemporane prin substituirea autenticului naturii.
Nu ne mira deci ca, sub
agresiunea acestui devastator tavalug, artistul veritabil se repliaza in
orizontul culturii traditionale si-i confera substanta modernitatii. Pasarea
sugereaza dintotdeauna zborul dar si caderea, visul dar si realitatea. in
viziunea lui Dorin Baba, metafora e inclusa in farima, adevarul in culoare.
Policromia, invecinata fantasticului, a cozii de paun stabileste o relatie
directa cu vasul de lut smaltuit, cu nevoia de frumos, esentiala desigur, pentru
om in toate timpurile, ca o dimensiune a fiintei sale sacre.
In spiritul
invocatei sacralitati, pictorul gloseaza pe tema praporului, a timpului vesnic
salasluind intr-o fiinta fatalmente supusa poverii efemerului, naturii ca
geometrie lirica a anotimpurilor iubirii implinite prin sarutul mortii, al
tradarii sau al chemarii simturilor, gurii hide si viclene obturind nobletea
cuvintului de invatatura. Dincolo de eclatantul spectacol vizual, incitant prin
idee si rezolvare, Dorin Baba imi pare mai grav si mai profund decit vrea sa
para si sa ni se arate. Talmacirea temeiurilor lumii nu intra in practica
obisnuita a superficialilor si nici a celor ce privesc in ei insisi, prin
mijlocirea constiintei, arareori. Artistul vede, trebuie sa vada, dincolo, sa
faca invizibilul vizibil. Marea trecere e durere sau bucurie, e lupta disperata
sau resemnare umila ? Iata interogatiile unui spirit capabil sa dea fragmentare
raspunsuri prin mijlocirea simbolica a picturii. Glacialitatea unor compozitii,
formele lor angulare sau molatec curbe sustin axialitatea unor reflectii cu
intentia de a regla conturile dintre concept si expresie. Invocatul crocodil e
redus la sugestia hulpavei lui masticatii, dintii de fierastrau evocind
ferocitatea si extinctia.
Expozitia lui Dorin Baba ne ofera sansa de a fi
elevati, moderni si europeni chiar la noi acasa. La coltul strazii, in palatul
Braunsteini
Un sentiment: expozitia Dorin Baba / Mihai
PAMFIL - octombrie, 2003, Cronica
Fortele ce irump, asimetric, in tablourile sale, indoaie liniile
ramei, le intind sau fring, uneori le suprima. Obiectul TABLOU devine altceva:
el nu mai este clasica fereastra prin golul careia lumea patrunde,
semiindiferenta, in spatiul nostru intim, ci ecranul infiorat pe care pictorul
se proiecteaza pe sine. El nu mai este oglinda, cu adincimea ei iluzorie, in
care se misca, inertial, entitati de tot soiul, ci spatiu al marturisirii
infrigurate, tridimensional si vast.
Dorin Baba nu ancoreaza in pitorescul
marunt, in aparenta vida, derizorie. El nu lipeste poze si nu aduna curiozitati
intimplatoare din lumea larga (pe care cei ce o frecventeaza turistic cred ca au
si cucerit-o!). Programul sau, articulat genetic, priveste, cum spuneam,
exprimarea sinelui, confesiunea, spovedania. Continutul tablourilor sale, chiar
centrifug fiind, cristalizeaza intotdeauna in jurul unui vector intern (numit
traire).
De fapt, in perimetrul artei adevarate nici nu e posibil altfel: nu
poti picta clepsidra, unind, la nivelul bobului de nisip, virfurile aciforme a
doua triunghiuri isoscele (de fapt a doua sageti !), fara sa simti sageata
timpului strabatindu-te vertical.
Nu poti picta lumina adunata in rotundul
unui ochi hipertrofic, proiectat ca atare pe ecranul de pinza, circular, daca
lumina nu se organizeaza mai intii intr-un sens care sa fie chiar sensul vietii
tale.
Nu poti picta adincimea unui albastru daca albastrul nu-ti da stari de
vertij metafizic, precum oceanul in care visezi ca te scufunzi, in timpul unei
experiente limita.
Dorin Baba a izbutit sa picteze interioritatea abisala a
albastrului, timpul si lumina pentru ca el este nu numai mesterul harnic si
ingenios, mindru de netezimea pinzelor sale, trase impecabil, fara nici un rid,
pe complicatele contururi (sasiuri) de lemn, compuse din tot felul de curbe,
contracurbe si segmente de dreapta, ci, inainte de toate, pentru ca este
pictorul care este, altfel spus pentru ca poseda intelesul trait a ceea ce spune
si face.
Orientat spre sine, pictorul nu are insa morga si crisparea autista
care ar deriva de aici. Ceea ce inseamna ca el este atent si la ceea ce se
petrece in afara, totusi. El nu ignora si nu refuza sugestiile si provocarile
mediului ambiant, dimpotriva, le cauta chiar. Mai mult decit atit: lucreaza
adesea la comanda, pictind tablouri menite sa decoreze interioare de case si
asezaminte publice, situatie in care este obligat sa-si conceapa imaginile
pornind de la datul arhitectural. Fara sa sacrifice totusi nimic din ceea ce-i
apartine, din ceea ce-l defineste esential, caci nu accepta decit acele comenzi
la care adera simpatetic si care-i lasa intreg sentimentul sacru al
libertatii.
Or, ce ofera un mai viu sentiment al libertatii decit arhitectura
contemporana, in care liniile unduiesc si fug in toate directiile si sensurile,
in afara cimpului fizic newtonian, in pura mirare a vazului si a inimii
?!...
Si, referindu-ma la noi, spectatorii, ce ne ofera un mai viu sentiment
al libertatii decit contemplarea calm-tensionata a tablourilor lui Dorin Baba
pictate la umbra Turnului din Pissa (monument "postmodern"!) ori a catedralei
Sagrada Familia, minuni dainuind etern si liber, in afara jalonului
gravitational ?
Dorin Baba. O pauza / Val GHEORGHIU -
14 iulie 2003, Ziarul de Iasi
Trecuse, la
inceputul anului, prin momente decisive ale existentei, suportind o interventie
chirurgicala majora, de unde si preconceptia-mi prevenitoare, cum ca dupa un
atare crucial moment, s-ar impune o pauza.
Era formularea preconceputa,
inainte de a-i face o vizita tinarului pictor. Trecuse, la inceputul anului,
prin clipe decisive ale existentei, suportind o interventie chirurgicala majora,
de unde si preconceptia-mi prevenitoare, cum ca dupa un atare crucial moment
s-ar impune o pauza. Intr-o activitate care, pina in clipa de cumpana, cunoscuse
un consum de energie cum rar mi-a fost dat sa vad.
Iata insa imensa
surpriza.
Presupusa pauza s-a aratat a fi un pasaj extrem de laborios pentru
impatimitul pictor: zeci si zeci de desene ale unui convalescent care
treptat-treptat revine la regimul sau normal de lucru. Si nu numai desene.
Contind, diavoleste, pe mirarea-mi in progresie, pictorul incepe sa-mi insire
pinze proaspat lucrate, intr-o abundenta imaginativa greu de spus in
cuvinte.
Ca-ntr-un hlizit scenariu cu figuri humulestene, m-am vazut nevoit
a-i spune gazdei mele: Aha, deci asta imi esti, Nichipercea!
Fata-i de
mucenic tocmai trecut prin postul mare s-a largit in zimbetul deja atit de bine
cunoscut de mine si sorbind din caldutele cesti de cafea (alcool inca nu!), am
refacut dialogul nostru obisnuit, atit de brusc intrerupt in primavara.
Dorin
Baba este unul din cei care mi-au atras atentia inca din studentia lui.
Alcatuind acum, alaturi de altii, doar citiva, nucleul de forta al noii
generatii. Cu deja consistente participari in tara si in strainatate, acestia
intretin, la Iasi, mediul de nepieritoare efervescenta, mentinind acest loc
harazit muzelor intr-un top ce-l binemerita. Opunind permanent solutii
compozitionale si tehnice de o noutate frapanta-acut racordate la curentele
mondiale ale zilei - Dorin este deja suveranul unei opere inconfundabile.
Asteptindu-l o indubitabila consacrare.
Este de prisos a zabovi in daruirea
totala a fiintei sale doar artei, doar picturii. Pe care cu atita candida
devotiune o serveste. De altfel, dialogurile noastre - deja ritualice - se duc
doar in perimetrul strict al picturii, fara ca asta sa ne plictiseasca.
Adastarea la cite o masa de birt, preumblarea pe trotuare numai de noi stiute,
intirzierile dialogale in atelierul meu din Armeana asaza firesc, intr-o
fireasca paranteza, haosul zilei si himerele noptii. Pictura acaparindu-ne
discretionar. Dar si total reconfortant.
Un moment.
Acum doi ani si-a
desfasurat, la Cupola, cea mai buna, mai solida expozitie a sa. Era de o
frumusete aparte. O voce inconfundabila care, in sfirsit, decisese sa se faca
auzita. Ei bine, si-a asezat expozitia, a trait secunda aceea irepetabila al
panotarii - panotarea ca o expozitie in sine - si a sters-o in Apuseni cu ARO-ul
lui ancestral. La intoarcere, i-am spus: Dorine, este crima ce-ai facut; trebuia
sa-ti trimbitezi reusita: pentru ca merita; anonimatul este bun numai in pat (si
nici acolo...); in pictura n-ai voie sa fii anonim. Ne-am amuzat amindoi de
sceneta.
Dorin Baba. O pauza.
Nu. Nu este nici o pauza. Este doar un
exercitiu de respiratie. La reusita caruia a vegheat magistral bisturiul
profesorului Grigore Tinica si ... si ... mecenatul delicatului intreprinzator
Valeriu Petrisor. (Pomeniti aici fara acordul hiperdelicatului Dorin, dar cu
placerea-mi irepresabila de a numi exceptii.)
La reusita caruia - fericit
destin! - vegheaza cordial-tutelar sotia si fiica tinarului meu coleg. Pe care-l
astept aici, in atelierul din Armeana, urcind scara cum pieptasa poteca a
Apusenilor de acum doi ani.
(Dar asta numai cu dispensa magistrului sau de
sus, de la Parhon.)
Fara vernisaj: Dorin Baba / Val
GHEORGHIU - 13 septembrie 2001, Monitorul
Intrerupind seria expozitiilor fade, de vacanta, Dorin Baba readuce
statutului "Cupolei" prestanta temporar pierduta. Si o face asumindu-si doua
riscuri, nu majore, dar nici neglijabile: 1. expune in perioada moarta, cind
receptorii se afla in lenevie solara, 2. ocoleste vernisajul conventional ca
prilej oarecum necesar in marcarea expresa a evenimentului. (Din experienta
proprie, stiu ca nu este bine sa nu punctezi calendaristic, in plus,
mondenitatea vernisajului are si ea skepsis-ul ei: ruperea monotoniei prin
biciuirea propriilor bidivii lumesti.)
O expozitie de particulara frumusete.
Nu una de uz comun (pentru asta au fost suficiente celelalte, care au flancat-o
voios), ci ritos elitista, cu oarecare tenta voit calofila, cum ii vine
artistului la tinerete. (Si la batrinete.)
Dorin Baba este dintr-o generatie
ieseana de exceptie, cea care, probabil (daca va evolua cu onestitate), va si
modifica - daca nu a si inceput a o face - relieful picturii locale, se
intelege, nu unul de toata mina, dar necesar a fi asanat din cind in cind. A
expus inca de student - si asta intr-o maniera singulara -, figureaza alaturi de
noi, veteranii, in saloanele anuale si - extrem de important, de altfel, precum
congenerii sai - circula. Navigheaza pe situri "practice", expune la tirguri
internationale, este curios si moderat - avid in racordarea la stilistica
mondiala. Motive care-l plaseaza in perimetrul orgoliilor bine temperate,
suficiente in sine, oricum neexhibitioniste. De unde "riscul" de a nu da
spectacol cu expozitia recenta si a se mentine intr-o modestie hitru
jucata.
Nimic insa din hitrosenia oarecum humulesteana a personajului nu
trece dincoace, in pinzele de o grava seriozitate. Conceptuala si artizanala.
Care aici este amprenta decisiva. Nici un pic de ingaduinta anecdoticului, cum,
tot asa, nici unul abilitatii cu orice pret. Este o vointa irepresabila de a
tine totul sub control, de a nu face concesii mai ales denotativului de factura
traditionala. Decizia abstractului pare - deocamdata - definitiva si cu ea ii
sta bine tinarului pictor. Doar in "Cactusi" deslusim, cumva, aluzii la un
banuit real, asta poate (si) datorita unei gestici usor scapate de sub control,
unui tasism nu prea bine controlat, dar nicaieri, in restul simezei nu vom
intilni "erezia".
Noutatea frapanta a seriei de acum - raportata la
precedentele - sta in modificarea neta a acordului tonal: renuntarea,
deocamdata, la mai vechea tentatie cvasi-decorativa si fixarea intr-un minor de
rafinata gravitate.
"Iluzia inaltarii", "Eclipsa", "A sasea porunca",
"Porti", "Gradini", pilonii solizi ai expozitiei, desi, prin titlu, par a sugera
povesti, naratii, ele indica, de fapt, o retina in cea mai curata descendenta
abstracta. Supravegheata magistral de deasupra, cu ochi mereu treaz si
proaspat.
Admirabil!
Daca la toate astea adaugam speciala disponibilitate
ludica a manipularii materiei coloristice si a diversificarii ancadramentelor si
dispunerii lor (una din pinze este panotata invers, asa ...), ne aflam cu
siguranta in prezenta unui profil deja inconfundabil.
Doar lui Dorin Baba ii
sta in putere sa se mentina - neademenit de sirene pervertitoare - intr-un
teritoriu pe care cu atita ingeniozitate l-a proiectat si, iata, il
administreaza, acum, cu atita virtuozitate. (Fie si fara vernisaj.)
Sunt batut de soarta sa ma murdaresc de culori -
Interviu cu Dorin Baba / Catalin PRISACARIU - martie 2001, Revista
ACCES
Prima mea intilnire cu Dorin Baba a
fost una surprinzatoare, pentru ca stiam foarte putine despre om si arta lui.
Pictorul Dorin Baba devine o persoana publica doar atunci cind expune si
dialogheaza cu cei care-I privesc lucrarile, restul timpului petrecindu-l in
atelier. De aceea, sa discuti cu artistul este o provocare demna de luat in
seama. incepind din 1992 a participat la peste 30 de expozitii colective si de
grup, nu numai in tara, ci si in Germania (expozitia iVisionen 2000i de la Bad
Kissingen); are, incepind cu 1995 (anul inceperii ibiografieii sale, dupa cum
marturiseste), cinci expozitii personale, fiind si premiat in 1998 la Bienala de
Arta iGh. Petrascui Tirgoviste. Intrind in contact cu picturile lui Dorin Baba,
mi-am dat seama ca sarcina criticii de arta nu va fi deloc usoara, in cazul lui.
Totul este atit de original si de profesionist, incit nu lasa loc conformismelor
de care unii critici uzeaza uneori. Viziunea pictorului inglobeaza intr-o
coerenta desavirsita de expresie disolutia si angoasele lunii moderne (nu
intimplator unul din primii idescoperitorii ai lui Dorin Baba a fost regretatul
Horia Bernea.)
- Cine este Dorin Baba ca persoana publica, care este
biografia lui?
- Este un om care munceste extraordinar de mult (ca sa ma
laud) si care incearca sa faca o treaba foarte bine. Asta-i tot. Biografia mea a
inceput in 1995, ca artist.
Biografia omului Dorin Baba nu stiu daca a
inceput, pentru ca omul se confunda cu artistul, nu stiu de ce.
Tin foarte
putin la mine, ca persoana. Artistul exploateaza persoana cit poate, desi masina
asta care lucreaza este exploatata la maxim.
Mi-am propus ca biografia mea sa
se termine la 90 de ani, pentru ca mi se pare o virsta ideala. Asa o sa mai am
10 ani pina la 100 ca sa ma odihnesc, iar apoi cred ca o sa mai las si pe altii
sa munceasca.
- De ce a inceput in 1995 biografia dumneavoastra
artistica?
- In 1995 am terminat Academia de Arte Plastice si am avut prima
expozitie personala la Galeriile Trianon din Iasi, care a fost primul meu succes
dupa foarte multe insuccese. Atunci mi-am dat seama ca am posibilitatea sa fac
arta.
- Cum ati defini arta?
- Eu cred ca arta se poate face nu numai prin
pictura; orice domeniu poate sa aiba artistii lui. Dar pentru ca vorbim despre
arta plastica, lucrul foarte bine facut duce, in final, la maiestrie si
arta.
Si am ales sa fac arta plastica dintr-un motiv foarte simplu:
dintotdeauna am simtit foarte bine culoarea, am trait-o, am impresia ca trece in
sufletul meu foarte usor.
La un moment dat, un profesor foarte bun al meu,
Ilie Bostan, m-a intrebat de ce prefer pictura si nu sculptura, mai ales ca,
spre placuta mea surpriza, ma descurcam foarte bine in modelaj, la fel ca si in
culoare. Raspunsul a fost ca sunt batut de soarta sa ma murdaresc tot timpul de
culori! Desi imi place lutul, sculptura in lut, mi se pare ca sculptura este si
urma lasata de talpa piciorului, asa ca sculptura nu se face neaparat in
atelier.
- Imi destainuiti ca inainte de a face studii de pictura va
recomandati drept ipictori! Acum va numiti la fel?
- Da, este adevarat ca
inainte de a studia Artele Plastice, nestiinta mea ma facea sa imi spun
ipictori. Eram ipictori pentru ca nu stiam, de fapt, ce inseamna asta. Dar, cam
dupa un an de studii, mi-am dat seama ca pina ajung pictor o sa dureze foarte
mult.
Acum imi place sa cred ca nu sunt pictor, de fapt, ci artist, pentru ca
nu ma exprim prin culoare, ci compun o lucrare si forma ei, de multe ori ajung
chiar la sculptura. Nu ma intereseaza patrata care trebuie pictata; eu lucrez cu
ideea, pentru ca in final lucrarea mea sa se poata integra intr-un spatiu, sa
traiasca cu acel spatiu si, atunci cind lipseste de acolo, sa se poata integra
intr-un spatiu, sa traiasca cu acel spatiu si, atunci cind lipseste de acolo, sa
i se poata simti lipsa.
Chiar am avut o experienta cu niste lucrari scoase
din spatiul lor si m-am speriat de locul ramas gol, asa ca le-am pus imediat
inapoi. Lucrarea incepuse deja sa faca parte din ansamblu.
- De ce munceste
atit de mult Dorin Baba?
- In primul rind, pentru ca sunt incredintat ca ma
exprim mai bine prin culoare, asa cum, de exemplu, scriitorii aleg cuvintele.
Apoi, pentru ca imi vine o idee, trece o perioada si trebuie neaparat sa ma
debarasez de ea, pentru ca am marele nenoroc sa imi vina mereu idei si idei. Si
atunci. imi eliberez mereu creierul pentru altceva, prin munca.
- Care sunt
temele pe care le abordati cu predilectie?
- Este foarte complicat de spusi
Am avut o perioada cind am studiat indeaproape istoria religiilor, pentru ca tot
timpul am fost impresionat de Iisus, de faptul ca Noul Testament a devenit o
carte de capatii. Asa am ajuns si la Vechiul Testament, fara de care n-as fi
priceput nimic. Am inteles de la omul Iisus ca si unii dintre noi ar putea sa se
inalte.
- Si totusi, cum se reflecta studiul acesta in pictura? Aveti multe
lucrari abstracte, care nu respecta canoanele.
- Lucrarile mele respecta un
canon, chiar daca nu au forma patrata sau dreptunghiulara. Forma lor pare
abstracta pentru ca nu este consacrata inca, dar aceste lucrari pornesc toate de
la o idee si urmaresc integrarea in spatiile moderne. Ele respecta anumite
reguli de compozitie, nu sunt facute din intimplare.
- Cum se raporteaza la
aceste canoane cei care va privesc picturile?
- Sunt intrigati la inceput,
pentru ca eu incifrez in lucrari niste puncte cheie, care-I fac sa-si puna
intrebari. Chiar titlul este important: de exemplu, "A sasea poruncai. Cei mai
multi nu stiu care este a sasea porunca biblica, si chiar au fost oameni care
m-au intrebat, la expozitii, care este acea porunca. A sasea porunca este sa nu
ucizi, care, dupa mine, ar fi trebuit sa fie prima, dar este a sasea. De acolo
pornea discutia. Si eram intrebat ce simbolizeaza unul sau altul din elementele
lucrarii. Asa mi-am dat seama ca multi sunt needucati in ceea ce priveste artele
plastice, pentru ca oamenii au o gramada de lucruri de facut, nu studiaza
istoria artei.
Oricum, am vorbit cu fiecare vizitator al expozitiilor mele.
La inceput, intrau in sala intr-o necunostinta totala, erau speriati, nu
intelegeau ce se intimpla. Dupa ce discutam, dupa ce le explicam ca incercasem
sa creez o stare prin pictura si nu sa desenez corpuri frumoase, intelegeau ca
abstractul este mai sensibil si deveneau asa de cunoscatori, incit imi dadeau si
indicatii! Eu ma bucuram; a fost o experienta si pentru mine si pentru ei.
-
Este necesar ca artistul sa mai explice si in cuvinte?
- Poate ca da, pentru
ca oamenii nu au drept preocupare de baza studiul artei plastice, si citeodata
prezenta artistului in sala este necesara. S-a intimplat sa discut cu unii
vizitatori si sa le explic ce s-a intimplat in arta din Renastere pina in zilele
noastre. Oamenii sunt foarte curiosi; ne asezam intr-un colt, la discutii, si ei
nu regretau ca ajung la piata cu jumatate de ora mai tirziu. Cel mai interesant
era cind descopereau ca artistul bun nu mai este cel care are mina cea mai buna
si ochiul cel mai bun, care copie intocmai unui aparat de fotografiat. Lucrul
acesta se poate face cu tehnica, dar acum artistul nu poate concura tehnica,
trebuie sa lucreze cu creierul.
- Artistul poate si trebuie sa creeze?
-
Pentru mine este complicat sa raspund. Tot timpul incerc sa creez, iar cei mai
multi spun ca eu chiar reusesc.
Dar inca nu cred ca eu creez. Este deja prea
mult spus. Cum eu ma intorc mereu spre divinitate, creatie inseamna mai mult
decat a mizgili o pinza.
Ma consider un om religios. Dar inteleg religia ca
pe o educatie, iar educatia cea mai buna este cea pe care a facut-o Iisus, care,
de altfel, si rezista de 2000 de ani. Mi se pare cel mai maret lucru care s-a
intimplat vreodata, care o sa dispara doar o data cu lumea.
- Expuneti foarte
des in Germania, cu succes. Cum va explicati acest succes?
- Poate din cauza
ca am reusit sa ies din patrat si dreptunghi, care simteam ca ma inchid si-mi
limiteaza posibilitatile de exprimare. Poate si pentru ca am inteles ca niste
lucrari clasice ar fi fost discrepante cu arhitectura moderna si cu felul de a
intelege astazi spatiul, construit pe altfel de linii decit drepte.
Pe de
alta parte, succesul meu in Germania are si o motivatie foarte simpla: acolo a
inceput o campanie foarte puternica de educare in privinta artei moderne, inca
de anul trecut, intitulata iVisionen 2000i. Este vorba deci de o noua viziune in
arta moderna, iar lucrarile mele au fost considerate interesante si potrivite
pentru a ilustra aceasta noua viziune.
- Aproape ca ati renuntat la peisaj.
Sa fie din cauza acestei noi viziuni de care ati vorbit?
- Ideea de peisaj
s-a demonetizat. in momentul cind spui peisaj te gindesti imediat la kitsch. Dar
mai exista si-un alt risc: chiar artitul profesionist, cind incepe sa faca
peisaj, are la dispozitie un mod destul de limitat de a compune, pentru ca este
foarte complicat sa faci un peisaj altfel decit pornind de la linii
drepte.
Tema peisajului s-a demonetizat pentru ca pare a fi la indemina
oricui sa copii dupa marii peisagisti. in plus, geniul este vandabil, mai ales
ca lumea accepta ceea ce vede, adica tocmai peisajul. Dar spatiul exista pentru
om-divinitate, si daca unii ii spun si peisaj, asta este alta problema. Iar sa
copii ceea ce vezi si eventual sa corectezi un detaliu copozitional mi se pare
destul de putin. Eu incerc sa creez un nou spatiu, un nou peisaj.
Una din
lucrarile mele se intituleaza iMarul post Edeni, pentru ca tot timpul m-a
revoltat ideea marului care l-a facut pe om sa sufere ca sa poata trai, cind era
foarte bine acolo unde a fost creat. Spatiul acela initial nu mai poate fi adus
inapoi, el trebuie recreat.
- Cit este de constient Dorin Baba de arta lui?
Sunt lucruri pe care un privitor le descopera inaintea artistului?
- Nu. Este
imposibil. Nici unul din cei care-mi privesc lucrarile nu ar putea sa imi spuna
ceva nou despre ele. Tot ceea ce fac este foarte bine calculat, fac foarte multe
proiecte inainte de a incepe o lucrare. Nu imi permit sa construiesc un sasiu pe
care sa intind pinza si apoi sa ma joc cu pictatul; pina ce lucrurile nu sunt
foarte clare pentru mine nici macar nu dau comanda pentru sasiu.
- Colegii de
bransa va considera mai altfel, asa cum va sunt picturile?
- Nu, nu cred. Dar
de fapt, mi-e foarte greu sa stiu cum sunt considerat, pentru ca eu lucrez in
regim special, pentru mine atelierul inseamna santier si doar un singur coleg
de-al meu a intrat acolo. Atunci cind am chef de discutii prefer sa ne intilnim
oriunde in alta parte decit in atelier, pentru ca acolo eu merg sa lucrez. Din
cauza asta nu prea stiu ce se intimpla, ies foarte rar. in general sunt vazut
aproape bine de prietenii de breasla.
- De vreme ce va petreceti mai tot
timpul lucrind, puteti spune ca traiti din pictura?
- Am ajuns la concluzia
ca artistul poate sa traiasca din munca lui, iar eu am inteles foarte bine ce
inseamna sa ai bani din pictura. Din cauza asta pot sa traiesc din arta; reteta
succesului este sa fii constient de ceea ce meriti pentru arta ta. Daca gresesti
cumva si incerci sa iti vinzi o lucrare cu mai mult decit merita, poti fi sigur
ca ai ramas fara banii pe care ii meritai. Trebuie sa ceri atit cit ti se
cuvine, acesta este marele secret.
- Banuiesc, totusi, ca arta nu este doar o
afacere. Cum altfel se mai poate trai din asta?
- Facind din arta un scop
inalt. Daca as reusi sa ajut cu ceva omenirea ar fi perfect, dar este deja mult
spus. Cu toate acestea, eu nu pictez niciodata pentru mine. Cel ce picteaza doar
pentru sine este un mare egoist, nici nu stiu daca are ce cauta pe lumea
aceasta. Trebuie sa existe un scop, trebuie sa iti propui ca arta ta sa provoace
macar niste intrebari. Chiar ca aceea despre a sasea porunca, si poate ca apoi
despre a zecea porunca. Poate ca poruncile acestea o sa se schimbe, poate ca o
sa isc intrebari despre a unsprezecea porunca, despre a douasprezecea.
-
Aceasta intelegere a artei are legatura cu maestrii cu care ati studiat? Ati
avut profesori care v-au marcat?
- Am avut astfel de profesori. Consider ca
am invatat de la Liviu Suhar ce inseamna munca, am invatat ca nimic nu se face
fara munca si il apreciez pentru aceasta. Talentul fara exercitiu nu are cum sa
reziste, nu are cum sa produca. Mai degraba mai putin talent, dar muncit,
educat, subjugat poate de rezultate.
Aproape nouazeci la suta dintre colegii
mei au studiat Artele Plastice ca sa devina artisti profesionisti, nu cred ca
vreunul din ei voia sa ajunga profesor de desen. Si cu toate acestea, nu stiu
daca au reusit toti, desi toti sunt talentati.
Pictura - lux, calm si razvratire / Val
GHEORGHIU, 8 februarie 2001, Monitorul
Al treilea episod din succintul meu serial privind pictura ieseana
tinara il are in vedere pe DORIN BABA.
Contactul cu pictura sa cunoaste deja
o mica istorie. Pe cind era inca student si se inscria in suita de expozitii de
la (fostul) Trianon, in Lapusneanu, menita a se recomanda ca marturie a
seriozitatii studiului la Institut, m-am oprit o clipa a periplului meu
"reportericesc" si la pinzele junelui necunoscut (pe atunci). Provocatoare,
oricum, prin asumarea bataioasa, dar si dezinvolta, a unei optiuni stilistice
care, iata, cu trecerea anilor, isi confirma valabilitatea. Si asta nu oriunde,
ci, printre altele, intr-un anturaj de elita, cum se arata a fi editia prima a
Tirgului International de Arte Vizuale de la Muzeul de Arta din Bucuresti. Cind
placuta mea surpriza consta tocmai in regasirea aceluiasi necunoscut din
Lapusneanu, cu deja conturatele sale particularitati formale, pe simeza de
aparte frumusete a manifestarii. Pentru mine, personajul (cu nume oarecum
riscant in trena notoriului sau tiz) continua sa ramina tot atit de necunoscut
in datele lui bibliografice, lasindu-ma in mrejele confabularii. Si asta chiar
si mai tirziu, cind ne aflam, de acum, pe acelasi panou, in saloanele de arta
din urbea ale caror trotuare le bateam amindoi fara sa ne intilnim.
Sa
intrerup telenovela mea aici, mai pomenind doar etapa in care, la ulterioarele
doua editii ale aceluiasi Tirg International, devenisem deja vecini de simeza si
ne stringeam mina.
Mai intii, in virtutea irepresabilei tentatii de a cauta
conditionari om-opera, sa creionez un posibil tipar fiziognomic. Dorin Baba,
necunoscutul, vazut cindva, intimplator, intr-o poza de atelier, arata mai
degraba oficiind, cu sfiiciune de isihast, un canon doar de el stiut. Cap frumos
modelat, privire inocent-penetranta, pilozitate abundenta, brate robuste, carura
supla, camasa de calfa de Voronet, larga, sa nu constringa trupul in lucrare.
Da, dar alaturi, pe zidul alb, una din pinzele sale, producind socantul
contrast: sugestii venite, abundent, dinspre un postcubism inca sever, dispuse
dezinvolt pe marea pinza a celui caruia i-ar fi stat atit de bine sa picteze mai
degraba icoane pentru Sihastria. De fapt, aici, in de data asta inselatoarea
interconditionare om-opera, este de cautat marca blajinului razvratit care,
iata, cutreiera acum galeriile Europei cu pinzele lui indraznete.
Se poate
specula in marginea acestei sincronizari intirziate cu modernismul european de
inceput de secol XX, cu accent pe registrul cubist, sau, poate, pe al mai
tirziilor Hans Arp sau Ben Nicholson, dar ceea ce face Dorin Baba este mai mult
decit o comoda raportare. Asprimii si, nu o data, rigiditatii curentului-scoala.
Ieseanul ii contrapune o blinda mladiere a tratamentelor, daca suprafata pictata
cunoaste, inainte de orice, o transanta delimitare a cimpurilor, linia
despartitoare raminid una suverana, in schimb, tonalitatile calde imblinzesc
fericit intregul. Acordurile fine de ocru mat, brun surdinizat, verde vatuit le
sunt juxtapuse, curajos, pigmentari exuberante de rosu, galben, mai rar,
albastru. Ferindu-se, programatic, a sugera eventuale identificari in real,
aceasta pictura elevata se sustine prin infrumusetarea ei pura, in sine.
Biruitoare, iata.
Daca tumultului "tentelor plate" ii adaugam si componenta,
de fel secundara, a formatelor insolite ale pinzelor-neasteptate aripi, cornise,
ancadramente de pereti, de scari - avem, in sfirsit, conturat profilul acestei
picturi provocatoare. Practicata de (aparent) blindul isihast.
In
periplurile mele - nu de putine ori subterane - am descoperit cindva, in
faimoasa pivnita a casei Pogor, plasata pe mucezitii pereti de piatra
cavernoasa, o puzderie de pinze de o contrastanta solaritate: erau ale (pe
atunci) necunoscutului Dorin Baba.
Mi-am dorit recent, reconstituirea acelei
contemplari neasteptate si, ca sa-l provoc pe insusi faptasul sa redevina la
locul "crimei", ne-am dat intilnire in pivnita cu pricina. Dar raiul frust al
acelor pinze fusese inlocuit, peste noapte, de incinta de poetic-rafinata
eleganta a locantei.
Dezolare?
Ne-am consolat, cerind cite un Dry Gin
(mare).
"Pictura mea s-a nascut din dorinta de-a iesi din
canoanele geometriei"- Interviu cu pictorul Dorin Baba / Daniel
Corbu, 23 august 1998, Independentul
- Dorin Baba, dac-ar fi sa-ncepem cu inceputul, ce-ai spune?
- Ca
m-am nascut intr-un sat din comuna Sipote, intr-o zi de iulie 1963, ca acolo am
facut prima baie de iluzii despre oameni si lucruri. Ca acolo mi-am cultivat, in
singuratate, pasiunea care simteam ca-mi da un sens. La 10-12 ani, faceam
reproduceri pe pinza (netratata!), pina se-ngrosa pinza. Lucram fara vreun
indrumator, era o padure, Singeru, la marginea satului, intindeam pinza pe
sasiuri primitive si mergeam acolo, pictam peisaj. De-atunci, nu m-am mai
linistit.
- Mai multe voci critice au pronuntat, in ceea ce priveste pictura,
cuvintul iavangardismi. Te consideri un avangardist?
- Nu, nu ma consider un
avangardist. Pictura mea s-a nascut din necesitatea libertatii, din dorinta de-a
iesi din canoanele geometriei. Nu mi-au placut niciodata cubul, patratul, chiar
cercul ma scoate din sarite.
- Atunci cum te consideri?
- Ma consider un
apostol al picturii abstracte, venind dupa atitea conventii si sabloane.
- Ai
rupt si conventia ramei, lucrarile tale capatind un plus de originalitate si
prin asta?
- N-am rupt-o ca sa sochez, ca sa fac ceva spectuculos, ci ca sa
scap de incorsetarea dreptunghiului. De aceea am facut forme noi ale
sasiului.
- Faci sasiul dupa ideea lucrarii?
- Da. De exemplu iAgapai
(agapa-masa saracilor), lucrare prezenta in expozitia de acum, care provoaca
acest dialog, sasiul are forma simbolului crestinismului, adica a pestelui
stilizat. Cum am spus, eu lucram din instinct si, ma rog, ar fi un loc prea
comun sa va spun ca primul meu profesor a fost natura. La Academia de Arte din
Iasi, unde am fost student, eram considerat un fenomen, eram singurul care
intrasem fara sa fi absolvit liceul de arta. Stiu ca eram apreciat pentru
coloristica mea. Dar mi-am dat seama din primul an (urmasem un liceu de
electronica) ca stiinta o lua inaintea sufletului in materie de pictura. Am avut
multi profesori, intre care Liviu Suhar.
- Cind ai pictat primele picturi
abstracte?
- Cred ca e vorba de anul 1993, desi existau dinainte mai multe
elemente prin lucrarile mele. La Cimpulung Moldovenesc, unde am stat doua
saptamini la Muzeul Lemnului, am avut revelatia drumului pe care merg acum. Ma
consider abstract, dar nu ezoteric.
- Sa ne intoarcem la formele ramei.
-
Sa ne-ntoarcem! Primul meu sasiu care sfideaza formele clasice a fost in forma
de clopot (lucrare expusa anul trecut, la Salonul de Toamna). Este aici o
intreaga simbolistica, de la nastere la moarte. Este foarte importanta pentru
mine forma ramei, a sasiului. La iGemenii, de exemplu, sasiul este format din
doua forme patrate racordate printr-un dreptunghi, care sugereaza cordonul
ombilical. Lucrarea trebuie compusa o data cu sasiul. Aici nu ai voie sa
gresesti. in iAureolai, sunt doua patrate, legate printr-un dreptunghi ingust,
simbolizind pirleazul copilariei. in lucrarea "Bestiari, ca sa redam dilatarea
spatiului am atasat doua arcuri de cerc venind din cutiile Pandorei.
- Ai
citeva motive biblice in lucrarile tale. Esti un cititor consecvent al
Bibliei?
- Ma intorc foarte des la simbolistica Bibliei, multe motive, chiar
si din aceasta expozitie cupolardiana, vin din Marea Carte a Lumii. De exemplu,
iJudecata pietrelor" vine de la cuvintele lui Iisus: "Cine este fara de pacat,
sa dea primul cu piatra!i. Toti au lasat atunci pietrele jos. M-am gindit ca
pietrele acelea trebuie ridicate. Le-am ridicat eu si le-am pictat. Am fost
fericit cind mi-a venit ideea asta. Sasiul lucrarii are o forma mai deosebita,
pentru ca am inversat perspectiva temporala. Pe urma: voi pune in fiecare
expozitie o lucare care porneste de la o porunca. in expozitia de acum, exista
iPorunca a VI-ai (sa nu ucizi!).
- Dorin Baba, cine te-a sustinut in aventura
ta de pina acum?
- Foarte putini. intre ei Val Gheorghiu, care a mizat pe
mine inca de la inceput, Radu Negru, profesorul extraordinar si critic de arta
care mi-a prezentat expozitia de la Trianon din 1995, pe cind eram inca
student, pe urma scriitorii care decripteaza mai usor simbolistica. Poetul
Lucian Vasiliu mi-a publicat prima expozitie, in 1986.
- Aproape toti
criticii au semnalat spectacolul cromatic in lucrarile tale. Te consideri un
mare colorist?
- Nu. Ma consider un fin colorist. Eu pictez din placerea
culorii. Pentru mine, albul este cea mai complexa culoare. Altii spun ca nici nu
exista. Iar negrul, pentru mine, este golul de culoare, un spatiu al absorbtiei
luminii. Pentru ca, atunci cind spui culoare, spui de fapt lumina. Ma
intereseaza mult plasticitatea lucrarilor, chiar mai mult decit povestea. Plec
de la real, dar caut sa ajung la esenta si s-o exprim.
- Poti sa numesti
citiva pictori preferati?
- Dintre pictorii romini moderni, Horia Bernea ar
trebui sa fie stacheta ideala pentru orice pictor tinar. Pe urma, Paul Gherasim.
Dintre pictorii straini, imi plac si ii studiez pe Matisse, Picasso din perioada
albastra si roz, Paul Klee.
- Dorin Baba, esti un pictor care de patru ani,
de cind a absolvit Academia de Arte, nu lucreaza decit in atelierul sau
(inchiriat).
Modern art tensions / Ion TRUICA -
July 1st, 1998, 24:ORE - Supliment de Cultura
.... In 20 century there are many attempts to change picture
shape, to give up classical rectangle and try to impose other geometrical
shapes. In Romania, the most daring attempts belong to Dorin Baba, a young
painter preoccupied by a new shape for pictures, a form able to harmoniously
dialogue with the shape universe it enframed. In this way one obtains a
picturesque image equilibrium with the new picture shape; gradually by surely
the artist comprehends that the new shapes should have a symmetrical structure.
The picture new shapes are to be harmoniously thought of so that lines should
continue from one picture to another. The artist also comprehends something: he
gives up anecdotic, accidental details that brake deteriorates the shape of the
new picture and decisively projects with slightly curved lines the new shapes
universe. When the picture shape is structured by triangles, the movement of the
paintings becomes more dynamic and expressive...
Dorin Baba / Traian MOCANU pictor,
eseist si poet - 12 august 1998, 24:ORE - Supliment de Cultura
Dorin Baba revine la Galeria "Cupola"
cu o serie de lucrari care din pacate au fost vazute de putini iubitori ai
artelor in pivnitele Casei "Pogor". Daca expozitia a fost gandita, atunci
pentru acel spatiu, acest lucru nu l-a impiedicat pe artist sa expuna in
singura galerie reprezentativa a U.A.P.-ului. Deci, inspirata aceasta alegere,
starea de spirit care imbratiseaza aceasta pictura are aceeasi "cadenta
intunecata sangelui". Disponibilitatile plastice ale artistului, nascut la
Sipote, in zodia Leului, proaspat absolvent al Academiei de Arte "George
Enescu", Facultatea de Arte Plastice si Design, specializarea pictura, la
clasa profesorului Liviu Suhar, sunt de banuit in aceasta prima iesire de
debut.
Dorin Baba a devenit membru al U.A.P. din Romania datorita talentului
si efortului sau consecvent in peisajul artelor plastice romanesti.
Aminteam
odata ca Dorin Baba (nume predestinat) face fata unei avangarde mai speciale in
contextul artelor actuale. Strategia discursului sau plastic este pentru multi
prea incomoda, "sarmul adormitor de constiinte" negasindu-si locul in
tentativa de manipulare a privitorului.
Sensibilitatea artistului este
biciuita, agresata si paradoxal fascinata de aceasta realitate pe care puterea o
numeste de tranzitie. De fapt, intrega fiinta este antrenata intre aceste
realitati semnificante, antinomice. Intr-un cuvant, viata ca viata, analizata de
un artist, devine un raspuns cultural si existential (de care putini se leaga in
acest sistem), artistul punandu-si intrebari pe masura si nu ghesefturi - tun
din mocirla asa-zisei economii de piata. Tabloul insusi scapa de sub
constrangerea cadrului paralelipipedic, iese din spatiu, devine neregulat,
capricios, informatia vizual - tactila este exarcerbata, exotica. Trimiterile
culturale din subtext sunt bogate, emblema locului, definind o atitudine
patrunsa de un fior dramatic, imaginile sunt de un expresionism
conceptual.
Dorin Baba face parte din acea categorie de artisti pe care Hans
Sedmayr o numeste "cu semnificatie", si cu toate consecintele care decurg de
aici "se pot concepe opere de arta valide de acest tip numai atunci cand se
vede in corespondenta obiectiva intre formele vizibile si semnificatiile care le
sunt adecvate, intre lumea sensibila si cea spirituala sau psihica, intre o
figuratie sensibila si semnificatii care sunt in afinitate cu ea prin electiune.
Dar cata vreme exista aceasta certitudine, arta tinde pe un plan nou, catre
aceleasi scopuri ca si cele ale artei vechi." In sensul acesta, pictura
abstracta care intelege sa aiba o semnificatie care din punct de vedere istoric
este ultimul capitol al artei traditionalea.
Asa-zisul modernism nu
constituie in nici un fel o ruptura cu trecutul. Arta moderna se dezvolta din
trecut si nu va fi niciodata "neinteleasa", ea nu se opreste, continuitatea
ei este data de intentia comunicarii. Dorin Baba simte raspunsul intrebarii puse
de Kandinsky siesi: "Cu ce se inlocuieste obiectul absent?"- raspunsul
fiind?: "Cu materialul furnizat de teosofie". Tentativa artistului de a-si
defini locul in concernul artelor actuale este lesne de inteles. Fiecare artist
vrea sa ajunga sa atinga acea zona a inefabilului de care sa se poata agata doar
o secunda.
Faptul ca aceasta tentativa nu a avut ca rezultat naturi statice
cu flori si ulcele ori portrete carismatice, ci forme si culori emancipate,
non-obiectuale, poate fi atribuit ca atare naturii spiritualului. Pentru multi
pictura artistului poate fi inconfortabila, limbajul lor fiindu-le strain si
suspect. Trebuie sa admitem ca ocultul reper si pictural este astazi intr-o
pozitie marginala si artistul la fel. Este ca si cum ni s-ar spune,
reconfortant: sunt oameni ca si noi, nu va temeti, nici ei nu pot trai fara
continuturi si mesaje simple care, cu un oarecare efort, pot fi descoperite in
spatele aparentului ermetism al formelor.
Tensiunile artei moderne / Ion TRUICA
- 1 iulie 1998, 24:ORE - Supliment de Cultura
Atitudinea artistului fata de imagine si defineste cu claritate
orientarea creatoare; fie comoditatea netraditionala, fie plonjonul in tendinte
novatoare.
Este imbucurator sa intalnesti in spatiul expozitional iesean
lucrari de pictura care propun imagini noi, curajoase, riguros orientate
stilistic. Inspiratia este prezentarea picturii lui Dorin Baba in "Galeriile
Subterane de la Casa Pogor", coordonata de Vasilian Dobos. Artistul, un tanar cu
un temperament vulcanic isi descarca energia in tablouri de o pregnanta
originalitate. Pictura sa, dominata total de rosu, are o tensiune vulcanica.
Trairile pictorului se definesc prin formele incarcate de tensiune. Asistam la o
articulare organica de trasee curbe si contracurbe cu o dinamica compozitionala
pregnanta. Tonurile apropiate ca valoare, proportionate ca suprafata dau o mare
energie campului pictural.
Dar ceea ce socheaza cel mai mult este felul in
care gandeste forma fiecarei lucrari, mereu alta pentru fiecare tablou,
tensionate care devin campuri picturale expresive.
Noile forme il obliga pe
artist sa regandeasca imaginea, sa ne propuna solutii compzitional neobisnuite,
temeinic ordonate plasric. In unele picturi formele sunt maruntite in mici semne
grafice, orientate dinamic in cadru pe trasee ascendente.
Exista in lucrarile
lui Dorin Baba tensiune si neliniste, o atitudine grava in fata vietii. Demna de
lauda este unitatea stilistica a exponatelor, care dovedeste consecventa si
seriozitate artistica.
Dorin Baba - Pivnitele "Pogor" / Traian
MOCANU pictor, eseist si poet - iunie 1998, Cronica
Pictura lui Dorin Baba este o stare de spirit. Textualitatea
locului secondata de intunecata cadenta a singelui este climatul in care
artistul integreaza indraznet plasmuirile unui tarim Chtonian. Zona este
patrunsa de fiorul tragicului, disponibilitatile sale plastice dicteaza optiuni
diverse pentru abstract si figurativ. Picturile-obiect de un patos auster
imbratiseaza piatra umeda a pivnitelor Pogorului prin epiderma lor vibranta,
prin gama nuantata a valorilor tactile (rugozitati magmatice, netezimi de
piele), ne seduc prin farmecul ce actioneaza nestiut, desigur, asupra retinei
noastre. Accente si tuse, numai de artist stiute, puncteaza tiparul geometric al
unui triunghi (simbolul egiptean al inimii); materia picturala, sensual
debordanta, se prelinge malefic, expodeaza sub presiunile unui gestualism
retinut, generind misterioase configuratii protoistorice. Ambientarea compozita
a spatiului de tip arhetipal si deopotriva post-modern a acestei privinte, dau
masura unei inteligente artistice aflate la maturitate. Nauciti de explozia de
itrivialismi pentru multi necesara, instrainati de noi insine, am propus ceea ce
am numit inoul apocentrismi. Adica, o irepunere la centrui a omilui asa cum este
el, pornind de la corporalitatea-I, un om normal. A simti actul tranzitiei
inseamna de fapt a epuiza impasul.
Dorin Baba, prin mijloacele plastice
propuse, proiecteaza obsesiile (degradarea morala, reducerea la fiziologic,
cruzimea, violenta) intr-o zona ce mi-as dori sa fie a unei avangarde. Pictura
lui Dorin Baba este o provocare, strategia discursului sau plastic este pentru
multi incomoda, isarmul adormitor de constiintei negasindu-si locul in tentativa
de manipulare a privitorului. Viciatele conditii umane au modificat in artisti
humusul modelator, intr-un efort care se regaseste cu dificultate intr-o lume in
permanenta acceleratie si schimbare.
Intre luciditate si ludicitate se
gaseste formula propusa de Dorin Baba, o ipostaza convertita in rol si readusa
pe cartea memoriei. Dupa o dominatie indelunga a reprezentarilor conformiste si
conjuncturale, pictura lui Dorin Baba se identifica cu un program plastic
coerent de o inalta elevatie spectaculara.
Cine se simte curat, sa loveasca primul cu
piatra! - Interviu cu Dorin Baba / Dan Zbarcea - august 1998,
Monitorul
- Am putea incepe acest dialog
cu a sasea porunca?
- Este un titlu simbolic si emblematic. Am pornit de la
imperativul "sa nu ucizi", ceea ce ar semnifica pentru mine o problema de ordin
spiritual foarte complexa. Sa nu ucizi gandirea si puterea de a vedea cu ochii
mintii dincolo de anumite limite de limbaj. In arta, aceasta reprezinta o
problema cheie. Este prima conditie pentru a putea porni pe acest drum al
cautarii de sine. Si prin expozitia pe care am avut-o la Galeriile subterane
Pogor am incercat sa subliniez si acest drum labirintic.
Omul se naste cu
acest dat al puterii de a fi fascinat, de a se mira, de a se intreba. Cred ca
acest dat contureza pana la urma atitudinea religioasa a omului fata de intregul
univers. "Sa nu ucizi" cred ca este un fel de foc viu, ce te ajuta sa te cauti
pe tine insuti cu tot mai multa ardoare. Pentru fiecare om aceasta chemare
rasuna in interiorul sau intr-un anumit mod si-l determina sa aleaga o anumita
cale. Pentru mine, aceasta cale o reprezinta pictura in adevaratul sens a
cuvantului. Am dorit sa fac pictura pura. Relatia mea cu arta este de fapt una
cu spatiul pictural, iar rezolvarea spatiului pictural nu este numai o problema
de ordin tehnic si estetic ci o interpretare artistica si religioasa, in acelasi
timp a universului de idei crestin. La fel am pornit si in cazul "Naturii
statice", am stilizat o gramada de piatra, am dus-o pana aproape de esenta
formei. Am pornit tot de la o pilda: cine se simte curat sa loveasca primul cu
piatra. Este o porunca pe care o incalcam mereu. Cine se simte curat? In ce mod
avem dreptul sa-i judecam pe ceilalti?
N-am ajuns sa practic arta canonica
bizantina pentru ca nu m-am putut adapta comunului.
Am cautat tot timpul un
limbaj care sa-mi ofere o deschidere mult mai mare. Sacrul nu poate fi adus an
limbaj, ci putem sa-i sugeram doar prezenta. Ne putem cauta drumul si ne putem
afla pe acest drum ca-ntr-o rugaciune neincetata, si aceasta rugaciune se
traduce intr-o cautare continua a liniei, a formei, a culorii si a armoniei
dintre ele.
- Cum au luat nastere aceste spatii plastice, conturand forme
atat de diverse?
- Teama ca lucrarile ar putea fi prea "mura-n gura", ca ar
putea sa placa, m-a determinat sa recurg la definirea unor spatii
neconventionale.
Lucram la "Post Eden" si venea cineva si-mi tot spunea ca e
o lucrare frumoasa. Stateam de fiecare data si ma intrebam ce sa fac, cum sa
rezolv aceasta compozitie; este vorba de "Post Eden" totusi, o lume plina de
contradictii, de neintelesuri. Am luat un fierastrau si am taiat lucrarea pe
unde am considerat ca trebuie sa despart "apele", si astfel, am dat nastere unui
anumit tip de forma.
Am dat comanda pentru rame la un tamplar pe care l-am
tot cinstit; bause vreo patru sticle de vodca si nu imi lucrase nimic.
Am
luat tot de la el si m-am chinuit singur sa pregatesc toate ramele, sa le inchei
si sa intind panzele. Si toate formele acestea schimba foarte mult problemele de
ordin plastic pe care le pune un spatiu "fereastra" clasic.
Acest spatiu este
deja dinamic, este un spatiu activ printr-o lucrare "Echilibru dinamic".
Si
atunci acest spatiu trebuie sa fie de asa maniera incat sa nu intre in
contradictie cu forma sa exterioara.
- Aceasta forma exterioara nu schimba
problemele si in privinta panotarii intr-o sala de expozitie? Cred ca la "Pogor"
expozitia a castigat si a pierdut in acelasi timp.
- Am dorit foarte mult sa
punem in evidenta si spatiul expozitional de la "Pogor", pentru viitoare
manifestari de arta. Am trecut si aici printr-o serie de probleme. Asezasem deja
lucrarile in galerie cand a venit cameramanul si mi-a spus ca vrea sa filmeze
lucrarile. In Galerie nu era prea buna lumina.
- Am vazut imaginile de pe
caseta video; am vazut cum "aruncai" lucrarile pe trepte si ma gandeam la o
astfel de desfasurare a expozitiei.
- Chiar aruncam lucrarile, eram foarte
nervos si n-aveam atunci timp sa mai concep alte modalitati de a expune, si nici
spectacol nu doream sa fac. Am tinut ca totul sa fie un drum al tacerii.
Muncisem o data sa asez in galerie lucrarile si, cu putin inainte de vernisaj a
trebuit sa le aduc din nou la lumina, le-am aranjat cum am putut acolo pe
trepte, afara.
- Aceasta intamplare a dat mult farmec inceputului de
expozitie.
- Eu nu vedeam atunci de nervi decat cucoanele care treceau pe
langa lucrari fara sa fie atrase de nimic din ce era acolo. Pana la urma a fost
ca si cum ar fi trebuit sa treaca lucrarile printr-un filtru, ca apoi sa ajunga
in subteran sau invers, sa ajunga la lumina.
Lucrarile, dupa ce au fost
filmate pe treptele de afara, au fost vizionate in imagini pe monitor, an timpul
vernisajului, fiind un prilej bun de a compara modurile de traire ale artei,
direct si prin intermediar, dupa care s-a coborat in subteran.
- Ideea
aceasta de calatorie in labirint s-a potrivit bine cu ideea care a stat la baza
expozitiei, insa spatiul subteran foarte jos, foarte divers a adus un plus de
tensiune formelor, fiind si ele foarte diverse si foarte mari pentru acel
spatiu, insa ideea de labirint al carui capat exista de data aceasta, si ducea
tocmai la acel dialog dintre "Post-Eden" si "1999", a insemnat mult pentru
reusita expozitiei.
- Daca luam in discutie prezenta publicului invitat,
lucrurile nu stau chiar atat de bine. Am fost mai mult cu cei apropiati.
Expozitia nu a fost bine mediatizata.
- In Galeriile "Cupola" nu mai avem
de-a face cu un spatiu labirintic.
- Galeriile nu ofera decat spatiul ei
aproape neutru, formele acestea ciudate traiesc pe deplin intr-o astfel de
sala.
- In lumina paleta cromatica traieste mai puternic si tot acel
"echilibru dinamic" de care spuneai se pune mult mai bine in evidenta.
-
Pentru mine, culorile cele mai potrivite sunt alb si negru, cu toate ca ele sunt
considerate neculori.
Reusesc mult mai bine sa exprim lumea spiritului cu
ele; in rest, folosesc griuri extrem de usoare, cum se intampla in cazul
lucrarii "Luna", sunt griuri in contrast complementar de rosu si verde, cu alte
griuri de sustinere, dar toate abia sesizabile, asemeni aparitiei enigmatice a
lumii. Celelalte elemente de limbaj plastic traiesc de-sine-statator, linie unde
apare ca verticala sau diagonala se desfasoara in forta, punctele plutesc in
spatiul plastic, iar conturul de interes este puternic scos in evidenta.
- Sa
incercam sa deplasam centrul de interes al discutiei spre proiectele imediat
urmatoare.
- Cred ca o prima expozitie cu care am sa vin va fi una de protest
impotriva kitsch-ului pe care il intalnesc la orice pas.
- In fiecare timp
s-a intamplat la fel. Cand Brancusi propusese pentru monumentul lui Spiru Haret
un proiect de fantana de la care sa ia orice trecator apa, un proiect atat de
simbolic pentru ce a insemnat Spiru Haret in cultura romana, aceasta i-a fost
respins, recurgandu-se la un banal bust.
- Sunt scandalizat de lucrarile si
comenzile publice care se fac, apar tot felul de lucrari de arta nesemnificative
pentru ce au reprezentat in cultura diferite personalitati, cum este si bustul
lui Eminescu din curte de la "Trei Ierarhi". Dar sa revin la proiectele mele.
Mi-am propus sa lucrez niste lucrari de dimensiuni foarte mari, cu tus, in
penita, cu smoala; aceasta expozitie mi-a trezit interesul pentru detaliu si
grafism. Ma tot urmareste un parc cu arbori de metal franti, fara crengi si
frunze, ca niste tipete catre cer, insingurati, reci, artificiali.
Intre Post-Eden si 1999 / Dan Zbarcea
- 11 iunie 1998, Monitorul
Fara
orgoliul oiginalitatii ostentative, pictorul Dorin Baba, prin expozitia
personala deschisa la Galeriile Subterane "Pogor", incepand cu 2 iunie 1998, ne
invita ca, odata cu trecerea pragului expozitiei, sa trecem prin constient o
stare de prezenta a universului plin de lumina pe care incearca sa-l recupereze
facandu-l vizibil.
Axest demers plastic incepe odata cu coborarea treapta cu
treapta in subteran, simbolica initiere in sacru pe caile intortocheate ale
galeriilor an cautarea arheului.
Expozitia desfasoara o succesiune de
obiecte-spatii cu formele lor ciudate, ca trepte vizuale initiatice, fiecare in
parte concentrand privirea asupra realitatii simbolizate.
Traind sentimentul
excluderii din prezentul sofisticatei societati tehnologice, in care orice
produs este standardizat si supus consumului, artistul incearca sa se salveze pe
sine facand vizibil si recuperand in imagini universul nelimitat pe care il
poarta in sine. Odata facuta vizibila, imaginea este scoasa din timpul memoriei
intr-o stare determinata, constienta si valorizata.
In lucrarile sale
foloseste griuri colorate subtil, mai bine zis lumina in trepte apropiate de
stralucire, reusind sa trezeasca fiorul cautarii naturii profunde a lucrurilor,
cautare ce tinde sa treaca dincolo de limitele unei stari sufletesti de moment
si de limitele experientei personale.
Convins fiind ca valoarea este cea care
opreste consumul, artistul creeaza obiectele-pictura, incercand o sinteza intre
forme diverse si un univers ideatic, fiecare lucrare in parte devenind o
virtualitate a oricarei situatii spatiale posibile. Pictura sa apare mai curand
ca un semn incarcat cu o semnificatie profund arhaica, un spatiu al notiunii
intelectuale originare, semn care este vazut si trait ca timp si spatiu revelat
prin actul artistic.
Dupa adevarul revelat nu numai de Kant, cunoasterea
noastra nu vine numai din experienta noastra empirica. Sentimentul sacrului este
tocmai acest moment ce vine de dincolo de cunoasterea empirica.
Aducandu-si
universul interior in stadiul de obiecte-spatii, Dorin Baba nu reduce creatia sa
doar la forma lor, aceasta fiind totodata si mijlocitorul conceptualizarii
esentei.
In spatiile sale incarcate de lumina secreta revine succesiv
verticala, timpul vertical, calea de legatura intre vizibil si nondistinct,
diagonala ascendenta in continua intersectare cu verticala, embrionul ca stare
de potentialitate, la limita dintre manifestare si nonmanifestare, ca suma a
posibilitatilor.
In intregul periplu se instituie ca moment de plenitudine
drumul de jos, de la "Post-Eden", la punctul de dincolo de "Unitatea centrala" -
1999, calauza catre taina sacra, aspectul final al materiei fiind lumina.
Dincolo de intregul efort al materializarii ideilor, Dorin Baba are
convingerea ca eternitatea nu se afla nici in nemiscare, nici in vartej, ci in
intensitatea actului de creatie, ca trecere de la obscuritate la trairea
perfectiunii dintai.
Piatra de-ncercare / Anca Negruti - 21
iunie 1995, Opinia
Culori calde, senine,
delicate, care, parca, distileaza anotimpul trairii in noi, ingenuncheaza creand
ceea ce se numeste expozitia de pictura a artistului plastic DORIN BABA,
expozitie gazduita de Galeriile "Trianon". Coborand sub taciunii de vatra,
gandul lui Dorin Baba s-a zbatut lacrimand intr-o ardere a elementului
folcloric, sintetizandu-l, dandu-i valoare de adevar propriu. Un fior se naste
intr-o liniste primordiala a materiei, izbucnind in trupuri de lumina pe panze
patate de singuratate. Menirea artistului este un dar sfant al dumnezeirii, care
impamanteste in vesnicie, fiindca munca intelectualului este o robie, dar o
robie nobila, iar perfectiunea nu se cucereste in genunchi, spune Dorin Baba in
"Autoportret"-ul care deschide expozitia. Frunzele ostenite ale gandurilor sale
ingenuncheaza in "Fata lumii", fiindca structuri interioare se continua in
acorduri de sinceritate pana cand roata timpului se intoarce si-si alege mainile
"cioturoase de calfa", care sa-i traduca lumea in imagini. Lipsita de
savantlacuri, scapat de mania unor anume vicii artistice, care sa mitizeze
insasi substanta filosofiei, arta lui Dorin Baba este o infuzie de sinceritate,
este o euforie directa a simplei trairi intelectuale cu proiectii in intelesuri
pe panze ca niste testamente ale unor maladii astfel invinse.
|
|